“PRIN PUTEREA CUVÂNTULUI”

Distribuie pe:

Cuvântul este puterea, prin care noi creăm. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan din Biblie se spune referitor la crearea universului: “La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era cuvântul.”

Prin cuvânt, noi ne exprimăm puterea creatoare. Prin cuvânt putem manifesta totul. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenția noastră se manifestă prin cuvânt. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce simțim și ceea ce suntem cu adevărat - toate acestea se manifestă doar prin puterea cuvântului.

Cuvântul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvântul este o forță, este puterea pe care o avem de a ne exprima și de a comunica, de a gândi, și de a crea evenimentele din viața noastră. Singur omul poate vorbi. Ce alt animal de pe planetă poate vorbi? Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul, este unealta magiei. Dar, la fel ca și o spadă cu două tăișuri, cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis, dar poate să și distrugă tot ce există în jurul nostru.

Un tăiș al sabiei îl constituie - așadar - folosirea greșită a cuvântului, cea care creează iadul pe pământ. Celălalt tăiș îl constituie impecabilitatea cuvântului, care creează doar frumusețe, iubire și raiul pe pământ. În funcție de modul în care este folosit, cuvântul ne poate elibera sau ne poate înlănțui mai mult decât ne închipuim. Întreaga magie de care dispunem se bazează pe cuvintele noastre.

Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greșită este magie neagră. Cuvântul este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viață sau poate distruge viețile a milioane de oameni. Cu “câțiva ani” în urmă, un om din Germania a manipulat prin folosirea cuvântului unul din cele mai inteligente popoare din lume. El i-a condus pe germani în iadul războiului, prin simpla folosire a cuvântului. I-a convins să comită cele mai atroce acte de violență. A activat frica oamenilor, doar prin puterea cuvântului, iar rezultatul au fost crimele și un război mondial. Oamenii din întreaga lume au început să îi distrugă pe ceilalți oameni, deoarece le era frică unul de celălalt. (Oare nu același lucru se repetă și azi?!)

Cuvântul lui Hitler, bazat pe convingeri și compromisuri generatoare de frică, va rămâne pentru totdeauna în istorie.

Mintea umană este ca un sol fertil, în care sunt plantate continuu semințe. Semințele sunt păreri, idei și concepte. Plantezi o sămânță, un gând și acesta rodește.

Cuvântul este ca o sămânță, iar mintea umană este atât de fertilă.

Drama este că oamenii folosesc prea des această fertilitate pentru a planta semințele fricii. Fiecare minte umană este fertilă, dar numai pentru acele semințe pentru care este pregătită.

Este important să observăm pentru ce fel de semințe este fertilă mintea noastră, pregătind-o apoi pentru semințele iubirii.

Conștientizând forța cuvântului, putem înțelege ce putere se poate manifesta prin cuvântul nostru.

O temere sau o îndoiată plantată în mintea noastră poate crea o dramă fără sfârșit. Un cuvânt este ca un blestem, iar oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii negrii, blestemându-se inconștient unii pe ceilalți.

Fiecare om este un magician, și poate să blesteme pe cineva prin cuvântul său, la fel cum poate elibera pe cineva de un blestem. Noi îi blestemăm adeseori pe alții prin părerile pe care le avem. Un exemplu: vedem un prieten și îi spunem o părere care tocmai ne-a trecut prin minte. Îi spunem: “Mm! Văd pe fața ta acea paloare pe care o au doar oamenii bolnavi de cancer.” Dacă el va asculta aceste cuvinte și va fi de acord cu ele, el se va îmbolnăvi de cancer în mai puțin de un an.

Aceasta este puterea cuvântului. Prin fixarea atenției, cuvântul poate intra în mintea noastră și poate schimba un întreg sistem de convingeri în bine sau în rău.

Un alt exemplu: putem crede că suntem niște proști; eventual, putem crede acest lucru de când ne știm. Această condiționare interioară poate fi foarte înșelătoare, silindu-ne să facem o grămadă de prostii numai pentru a ne asigura că suntem proști.

De pildă, facem ceva și gândim: ,,Cât mi-aș dori să fiu inteligent, dar trebuie să fiu tare prost, de vreme ce am făcut acest lucru. Mintea aleargă în sute de direcții diferite, iar noi putem petrece zile întregi sub hipnoza credinței în propria noastră prostie. Și totul până într-o zi, când altcineva ne captează atenția și ne spune că nu suntem proști deloc. Noi credem ce spune această persoană și în consecință nu ne mai simțim și nu mai acționăm ca niște proști. Întregul blestem s-a destrămat, doar prin puterea cuvântului. Invers, în cazul în care credem că suntem niște proști și cineva ne captează atenția spunându-ne: “Da, ești cu adevărat cea mai proastă persoană pe care am întâlnit-o”, convingerea interioară va fi întărită și va deveni chiar mai puternică. Această părere va deveni un act de magie neagră.

Aceste tipuri de blesteme sunt dificil de depășit. Singura cale care poate rupe un blestem constă în a face noi legăminte, bazate pe realitate.

Adevărul este cea mai importantă parte a unei ființe impecabile în cuvintele sale.

De o parte a sabiei sunt minciunile, care creează magia neagră, iar de cealaltă parte a sabiei este adevărul, care are puterea de a rupe blestemul magiei negre. Haideți, dragi confrați și surori, s-o rupem! Doar adevărul ne va elibera! Cu Dumnezeu înainte! Pentru o țară, unde să domnească adevărul și “oamenii aleși”, pentru Pace și bunăstarea întregii lumi!

ERZSÉBET RETEGAN

Lasă un comentariu