STAREA ADĂPOSTURILOR PUBLICE DE PROTECȚIE CIVILĂ A POPULAȚIEI

Distribuie pe:

În condițiile situației actuale, extrem de tensionate, din vecinătatea României, sunt de interes pentru autorități, cât și pentru opinia publică, aspectele privind existența adăposturilor (ALA) și starea (capacitatea lor funcțională) acestora, pentru a asigura adăpostirea și protejarea populației, în caz de nevoie. Unele informații publice relevă, în diverse orașe din țară, nereguli privind starea unor adăposturi, respectiv : blocarea căilor sau ușilor de acces, depozitarea unor materiale în adăposturi, descompletarea sau desființarea (sustragerea - n.n.) instalațiilor de purificare a aerului și de vantilare etc., aspecte care s-ar putea regăsi și în zona unor blocuri pe care le administrăm!

Amintim pe această cale că, potrivit reglementărilor în vigoare, subsolul blocului, deci și adăpostul, face parte din proprietatea comună a condominiului. Ori, rațiunea de a fi a asociației de proprietari este administrarea proprietății comune a condominiului pentru a asigura funcționarea acestuia, pe toată durata existenței, în condiții de siguranță, potrivit destinației. În consecință, atragem atenția că potrivit art. 63, alin. (1) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor “Administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea, reabilitarea și/sau modernizarea, după caz, a proprietății comune aferente condominiului sunt în sarcina asociației de proprietari....”. În context, precizăm că asociațiile de proprietari sunt obligate să îndeplinească normele și măsurile stabilite pentru menținerea adăposturilor și a instalațiilor utilitare ale acestora în stare de funcționare și să anunțe autoritatea administrației publice locale cu privire la constatarea unor disfuncționalități în conservarea sau starea funcțională a acestora.

Totuși, menționăm că potrivit reglementărilor în vigoare, administrarea adăposturilor pentru protecția civilă a populației se face de către autoritatea administrației publice locale. Mai mult, în timp de pace, adăposturile publice de protecție civilă, cu excepția spațiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu informarea prealabilă a centrelor operaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste. Adăposturile publice de protecție civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgență profesioniste; deținătorii și utilizatorii acestor adăposturi sunt obligați să îndeplinească normele și măsurile stabilite pentru menținerea adăposturilor și a instalațiilor utilitare ale acestora în stare de funcționare.

Față de cele de mai sus, solicităm președinților de asociații de proprietari, comitetelor executive și administratorilor care administrează condominii care au, prin construcție, adăposturi destinate a proteja populația în caz de necesitate, să treacă de urgență la verificarea/inspectarea stării acestora și, în conformitate cu exigențele legale amintite, mai sus, să ia măsurile pa care le consideră oportune, unde este cazul, pentru eliminarea eventualelor neregularități care ar putea afecta capacitatea funcțională a acestora, conform destinației. În situația în care se constată aspecte care afectează semnificativ funcționarea adăposturilor, vă recomandăm să sesizați imediat autoritățile cu competențe în materie.

Ing. DUMITRU RUS, președinte Liga Asociațiilor de Proprietari Mureș

(N.red. Lista adăposturilor de protecție civilă existente la nivel național poate fi vizualizată la adresa https://igsu.ro/Resources/Documente-Generale/Situatia-adaposturilor-de-protectie-civila.pdf). Potrivit documentului, la Târgu-Mureș, cele mai multe adăposturi sunt amplasate sub blocurile de locuințe, în toate cartierele orașului (zona 7 Noiembrie, zona centrală, Piața Gării, Dâmbul Pietros, Tudor etc.).

Lasă un comentariu