Fie că obiectul produs de un meșteșugar are o finalitate estetică, ori una practică, cea mai mare calitate a unui artizan este măiestria. Consecvența practicilor sale este cel mai de preț învățător al artistului, lucru care îl ajută în a-și consacra un stil propriu de creație și care, mai mult de atât, devine un stil de viață pentru acesta.
Din punct de vedere economic, meșteșugăritul aduce un mare avantaj pentru oamenii care lucrează aceste obiecte. Ei sunt scutiți de foarte multe taxe, iar produsul este mult mai apropiat de valoarea sa reală. Dacă pentru un produs din comerț cea mai mare parte din valoare este reprezentată de toate costurile de producție și transport, în cazul obiectelor artizanale, acestea se reduc semnificabil pentru că trec doar prin mâinile artiștilor.
Pentru a privi îndeaproape procesul care stă la baza acestor practici, care de cele mai multe ori se moștenesc din generație în generație, am stat de vorbă cu diferiți meșteșugari pentru a înțelege mai multe perspective ale acestui fenomen.
ARTIST DIN SCOARȚĂ ÎN SCOARȚĂ
Dragoș Man este unul dintre puținii legători de la noi din țară care transformă coperțile în artă. El ne-a vorbit despre cum trebuie valorificată munca artiștilor ca el. “Când vorbim de meșteșuguri nu putem face aceleași calcule ca în cazul producției industriale, deși foarte mulți fac greșeala asta. În acest caz, principala materie primă se găsește între urechile artizanului și nu poate fi înlocuită, iar prețul ei se calculează în ani de experiență acumulată. În cazul artizanatului ai schimbat artizanul, ai schimbat produsul finit.”
Una dintre cele mai importante lucrări ale sale este Cartea de Aur a Centenarului, expusă la Muzeul Unirii de la Alba Iulia. Pentru realizarea acestei lucrări, Dragoș a investit câteva luni de muncă, având în vedere complexitatea proiectului și cerințele extraordinare ale clientului.
Dacă pentru producția în masă este necesară o multitudine de resurse, motorul acestei meserii care necesită atâta migăleală din partea unei singure persoane este satisfacția.
“Plăcerea este esențială atunci când faci unicate, nu ai cum să fii creativ sau eficient la comandă. Poate că ar funcționa pe termen scurt, dar pe termen lung, fără această plăcere a lucrului oricine ar renunța la primul eșec”, a mai specificat Dragoș Man.
PORȚELAN ȘI MĂTASE
Confecționarea bijuteriilor și a accesoriilor de modă este un lucru care necesită de asemenea foarte multă muncă creativă. Uneori, designerul trebuie să știe exact formele pe care trebuie să le materializeze, alteori, ideile survin muncind.
Diana Cojocaru se ocupă cu făurirea acestor podoabe care sclipesc în ochii cumpărătorilor de pretutindeni, principala ei pasiune fiind ceramica și pictura, din care creează un melanj viu colorat. Pe lângă inelele, agrafele, cerceii și broșele smălțate, ea se mai ocupă și cu prelucrarea mătăsii din care face eșarfe cu tonuri la fel de vivace.
Cât despre cele mai valoroase resurse ale ei, Diana a mărturisit că “din toată această ecuație a rentabilității, aș sublinia că materia primă nu este scumpă, ceea ce este scump, de fapt, este timpul investit care face neapărat pereche cu originalitatea (calitatea cea mai importantă a unui artist, pe care mulți creatori o trec cu vederea). Aș mai puncta și faptul că orice meșteșug este rentabil atunci când îți aduce acel «peace of mind» și bucuria că cineva te vede, pe tine și munca ta, le apreciază sincer și te susține să mergi mai departe”.
ARTĂ DE ESENȚĂ TARE
Lemnul de nuc este pentru Pupăzan obiectul muncii sale. În atelierul lui am găsit fâșii întregi din acest material care își așteptau cuminți rândul pe masa de lucru, iar printre acestea, pe pereți, stătea așezat frumos produsul finit, zecile de tocătoare sau “fundulețe”, cum îi place lui să le numească.
Mesele din același material pe care Pupăzan le dichisește în atelierul său din București își păstrează multe caracteristici din forma lor inițială. Formele neregulate nu sunt la voia întâmplării. El lucrează lemnul fix cum îl ghidează instinctul pentru că lemnul de nuc este pentru el și muză, și operă de artă, de aceea, îi place să pună în valoare nodurile și defectele acestui lemn de esență tare. “Am o singură strategie de promovare pe care în trecut nici eu nu mi-am dat seama că o am. Toate postările pe care le public și filmările pe care le fac pentru pagina mea de Facebook și Instagram (pupazan), nu au nici un filtru. Pentru că oamenilor asta le place, simplitatea, transparența, le place lucrul așa cum este el. Partea de marketing a venit la pachet”, ne-a mai mărturisit Pupăzan despre modul în care își promovează produsul.
MAESTRU PIELAR DIN TATĂ ÎN FIU
La Prăvălia lui Virgil poți găsi genți, șorțuri, curele și portofele, toate din piele naturală, făcute cu mâinile sale care moștenesc harul a 3 generații de meșteri pielari. La el vin clienți din toată țara pentru reparații și revopsitul tuturor obiectelor vestimentare sau accesorii din piele pe care aceștia le păstrează cu zecile de ani. Majoritatea sunt doar firme și obiecte unicat de la producători exclusiviști. Când am ajuns în atelierul său, oamenii veneau în continuu, la fiecare 10 minute, fie pentru o reparație, fie pentru a vedea ce mai e nou.
Deși se câștigă atât de bine din meseria pe care o face, oful său este că nimeni nu o să ducă mai departe meșteșugul pe care îl practică cu atâta iscusință. Cu toate acestea, Virgil mi-a explicat că meseria de pielar nu-i o treabă atât de ușoară precum pare, e nevoie nu doar de multă practică, însă și sculele pe care le folosește sunt la fel de importante, de aceea printre gentile expuse, pe rafturi, se găsesc două mașini de cusut pe care le-a moștenit de la bunicul său, la rândul lor, adevărate obiecte de artă. “Acum, pielea o luăm din Italia, dar cea mai bună piele e pielea românească. Pielea românească ține 40 de ani dacă se hidratează din 2 în 2 ani. Asta e piele de la fabrica de la Jilava care acu și-a trimis oamenii acasă pentru că ei în fiecare zi consumă gaz de 30 milioane vechi, scumpirile astea sunt o mare nenorocire”, a specificat Virgil despre cum i-a influențat criza energetică afacerea.
LEMN CU DICHIS
ChopchopWoodl3 este proiectul lui Mihai și al Georgianei care aduce un plus de autenticitate pieței locale de jucării. Împreună au pus bazele unui concept care are la bază refolosirea lemnului de pe șantiere sau cel care rămâne ca rebut de la fabricile de lemn din preajma Bucureștiului.
De la pandantive, cercei, tăvi de cafea, până la foișoare sau adăposturi pentru păsări, frumos decorate, toate sunt lucrări pe care cei doi le meșteresc cu bucurie. Mihai a făcut pasul spre această meserie cu 2 ani în urmă, după ce a renunțat la jobul de tehnician dentar și a pus bazele atelierului său de prelucrare a lemnului.
Acum se ajută și de instrumentele pe care le folosea înainte. La el în atelier se găsesc freze pe care le folosea la șlefuirea mulajelor și care acum au altă utilitate, una mai mult artistică decât tehnică. “Soluția e să fii pe cont propriu, e prea mult haos. Nu am pe cine să mă bazez, nu am vreo instituție la care să mă duc și să mă afiliez, așa că, să-mi deschid un business e unica soluție. Vând în țară și am speranțe să vând și în străinătate, în Vest”, a declarat Mihai despre opțiunea pe care a ales-o.
VLAD ROIBU Revista Capital
