FABIO QUARTARARO A CÂȘTIGAT MARELE PREMIU AL GERMANIEI LA MOTO GP

Distribuie pe:

Pe circuitul de la Sachsenring s-au desfășurat duminică, 19 iunie, cursele etapei a 10-a a Campionatului Mondial de motociclism viteză, contând pentru Marele Premiul al Germaniei. La Moto GP s-a impus francezul Fabio Quartararo, pe Yamaha, urmat de conaționalul său Johann Zarco, pe Ducati, și de australianul Jack Miller, pe Ducati. Întrecerea Moto2 a revenit spaniolului Augusto Fernandez, pe Kalex, urmat de conaționalul și coechipierul său Pedro Acosta și de britanicul Sam Lowes, tot pe Kalex. Cursa Moto3 a fost câștigată de spaniolul Izan Guevara, pe GasGas, urmat de italianul Dennis Foggia, pe Honda, și de spaniolul Sergio Garcia, pe GasGas. În clasamentul general, la clasa Moto GP conduce pilotul francez Fabio Quartararo, de la Yamaha (cu 172 de puncte), urmat de spaniolul Aleix Espargaro, pe Aprilia (cu 138 de puncte), și francezul Johann Zarco, pe Ducati (111 puncte). La Moto2 conduce italianul Celestino Vietti, pe Kalex (cu 133 de puncte), urmat de japonezul Ai Ogura, pe Kalex (cu 125 de puncte), și spaniolul Augusto Fernandez, pe Kalex (cu 121 de puncte). Pe primul loc la Moto3 este spaniolul Sergio Garcia, pe un motor GasGas (cu 166 de punte), urmat de conaționalul său Izan Guevara, tot pe GasGas (cu 159 de puncte), și italianul Dennis Foggia, pe Honda (cu 115 punte).

Etapa a 11-a va avea loc duminică, 26 iunie, la Assen, unde se vor desfășura cursele pentru Marele Premiu al Olandei. (Agerpres)

Lasă un comentariu