DOUĂ ZILE DE LUPTĂ CU FOCUL ÎN CĂLIMANI, PE VALEA ILVEI

Distribuie pe:

Ieri, după mai bine de 48 de ore de la izbucnirea incendiului forestier de pe Valea Ilvei - Lunca Bradului, pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Horea” al județului Mureș, pompierii voluntari din comună, angajați ai Direcției Silvice Mureș și ai Serviciului Salvamont Mureș încă luptau cu flăcările. Incendiul a fost localizat, izolat, însă doar după mai bine de o zi de la izbucnirea sa, pompierii au reușit să ducă apă în apropierea flăcărilor. Intervenția este foarte dificilă din cauza vântului, a terenului greu accesibil și foarte înclinat, salvatorii fiind nevoiți să ia la pas fiecare metru pătrat, aceștia neputând fi ajutați, inițial, de tehnica de intervenție sau de utilaje.

“Pe versant s-a realizat un dispozitiv de alimentare cu apă pe un tronson de 200 metri liniari în vederea facilitării acțiunilor de intervenție. La fața locului intervin echipe mixte pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative ale incendiului. În momentul de față se intervine cu 13 cadre militare ISU Mureș, 41 de persoane din cadrul Direcției Silvice Mureș, doi reprezentanți Salvamont Mureș, o autospecială de lucru cu apă și spumă, o mașină de teren, trei motopompe, două bazine de apă aflate pe versant din partea Direcției Silvice. Intervenția este în derulare, se caută toate focarele ascunse”, anunța, joi, ISU Mureș.

Incendiul a fost semnalat miercuri, în jurul orei 12.20, ca incendiu de vegetație uscată produs lângă fondul forestier din localitatea Lunca Bradului, pe Valea Ilvei.

O estimare inițială indica afectarea a aproximativ două hectare de vegetație uscată, fond forestier și pășuni alpine.

Primarul comunei Lunca Bradului, Alexandru Bexa, a declarat pentru “Cuvântul liber” că volun-tarii din comună s-au mobilizat exemplar, reușind să vină în sprijinul pompierilor militari. Acesta a mai spus că dacă nu reușeau să ducă apă în zona incendiului, probabil că acesta ar fi putut fi stins doar cu ajutorul ploii. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu