SĂRBĂTORIND ZIUA LIMBII ROMÂNE - 31 AUGUST

Distribuie pe:

Miercuri, 31 august, cu începere de la ora 17, la Casa memorială “Avram Iancu” din Târgu-Mureș, va avea loc lansarea volumului de versuri “Evadarea în albastru” de Dorian Marcoci. Prezintă scriitorul Valentin Marica, semnatar și al Prefeței. Moderator: Ioan Berța.

Cuvânt înainte

Din nou, prin valurile aducerilor-aminte, poetul se eliberează de povârnișurile contingentului (de valul ce ne bântuie, spunea Mihai Eminescu), făcând legământ cu poezia ca înmiresmare a ființei. Din nou, eul poetic își caută părticica sa de cer, aducerile-aminte fiind un cer, ca simbol al înălțării, al limpezirilor, al regăsirii echilibrului prin chiar povestea aducerilor-aminte; întinderea lor rămânând în afectivitatea poetului ca zămislire pentru o viață întreagă. Aducerile-aminte revin în scrisul lui Dorian Marcoci ca înțeles și mai ales ca înfrumusețare sufletească: “În suflet mai tresare un redeschis trecut”. Acestea sunt spuse (ca într-un ritual la scenă deschisă), poetul dezbrăcându-se de haina tăcerii, în numele neuitării, așa precum sunt poveștile nemuritoare.

Sugestiv este, astfel, motto-ul primei părți a volumului, luat din opera lui O. Paler: “Ți-aș spune ceva ce-ai știut sau ce știu”. Poetul are în trăirile sale viu traiectul vieții pe care-l redescoperă ca pe unul al împlinirilor, al semnificațiilor, propunându-ne, ordonat, povestea: “Să-ncep cu clipele când atingeam/ O creangă cu ecou în suflet”. Inundă în versuri ecouri sufletești cristaline, după ce poetul inițiază un dialog cu muza care prin blândețea ei îi poate deschide blândețea aducerilor-aminte (fluxul cursiv, mlădios), acestea stând pe fruntea poetului ca niște diademe. Din aducerile-aminte izvorăsc (înfloresc!) bucuriile și izul de sărbătoare, de aceea, e credința poetului, ele nu trebuie cuprinse în cuvinte prea-târzii. Mama, Crăciunul, Anul Nou, copilăria, cartea de citire, Mureșul, adolescența, dansul apei, zâmbetul iubitei, roua din petale, plopii, calmul înserării intră într-un alai cu fascicule de lumină între celest și teluric, revărsări de armonii, de sunete și culori prin care Visul își găsește “cărare” spre nemărginiri. Căci, scrie sentențios Dorian Marcoci: “Nu are vârstă cel ce poate să viseze”, făcându-ne să-l apropiem de cei care cred că prin poezie se reorganizează genomul sufletului.

Aducerile-aminte ca peisaje sufletești consună în sublime peisaje ale naturii, în curgerea domoală a anotimpurilor, în dimineți, amiezi și nopți tăinuind săruturi, în ploile, ninsorile, irișii sau alte delicate flori care mențin sentimentul biruinței vieții, al rodirii, al iluminărilor. Curgerea timpului marchează natura și deopotrivă sufletul rodind frumusețea cuvântului. Albul mesteacănului (copacul ce revine ca laitmotiv) îi transmite poetului imaginea albei poezii, reflectându-se în puritatea călătoriei poetice spre “un pas de veșnicie”. Natura îi devine poetului respirație, fibră a ființei, acompaniament al gândurilor, simțind cum împreună întruchipează sărbătoarea iubirii din care vor germina semințele “în dăinuire”. Este revelația eului poetic, clipa fastă, pregătind trecerea spre reflecție.

Partea a doua a volumului își ia ca metaforă evadarea în albastru, neîndepărtându-se de aducerile-aminte, numai că acestea nu sunt ale îndepărtatului timp, ci sunt cele de acum, născute concomitent cu pașii zilei, chiar ai trăirii poetului într-un spațiu nu atât de liric, cel citadin. Dar ingenuitatea învinge prin evadarea eului poetic dintr-un spațiu mai puțin prielnic în albastrul cosmic, într-un imens de lumină care spulberă neliniști, “golul din suflet” și “golul dimprejur”. Poetul reia recuzita învăluitoare a teilor, păsărilor, zarzărilor, sub albastrul cărora își mărturisește profesiunea de credință, de fapt un jurământ făcut în fața a ceea ce rămâne în timp ca izbândă a simțămintelor ce înnobilează ființa umană. Poetul nu doar vede, știe, se bucură, așteaptă, ci cuprinde în fapta reflecțiilor problemele vieții și ale lumii. De aici întrebarea: “Ce-a mai rămas și ce va fi?/ Va birui iubirea?”

Poetul care a locuit în țara neprihănirii (o descriu aducerile-aminte) vrea să rămână pe aceste punți care să apere temeiurile iubirii fără de care (scria Grigore Vieru) ne-am teme de viață.

De aceea, poezia lui Dorian Marcoci este ca zorii ce prevestesc binecuvântarea unei noi zile.

VALENTIN MARICA

Lasă un comentariu