Cedările teritoriale impuse României prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist. România pierdea o suprafață de 99.738 kmp
cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști, au devenit - sub influența agitatorilor legionari - anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România. Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima - cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov, Carol al II-lea i-a încredințat, la 4 septembrie 1940, lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională.
Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său, Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele.
Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit “Conducător”. Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu.
1. Proclamația către Țară a lui Carol al II-lea
Români!
Vremuri de adâncă turburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară.
De acum zece ani, când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste m-am străduit de a face tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României.
Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut și crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei.
Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalț cea mai caldă rugăciune ca ea să-i fie cât mai folositoare.
Lăsând poporului meu pe scumpul meu fiu, rog pe toți românii să-l înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazemul de care are atâta nevoie greaua-i răspundere ce de azi înainte apasă umerii săi fragezi. Țara să fie păzită de Dumnezeul părinților noști, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor.
Trăiască România!
CAROL
2. Decretul Regal de numire a lui Ion Antonescu Conducător al Statului
CAROL AL II-LEA
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate
Am decretat și decretăm:
Art. I. Investim pe d-l general Ion Antonescu, președintele Consiliului de Miniștri, cu depline puteri pentru conducerea statului român.
Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale:
a) El este capul oștirii;
b) El are dreptul de a bate monedă;
c) El conferă decorațiunile române;
d) El primește și acreditează ambasadorii și miniștri plenipotențiari;
e) El numește pe primul-ministru, însărcinat cu depline puteri;
f) El are dreptul de amnistie și grațiere.
Art. III. Toate celelalte puteri ale statului se exercită de președintele Consiliului de Miniștri.
Monitorul Oficial nr. 206 bis din 6 septembrie 1940
(foto preluat de pe www.cotidianul.ro articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; facebook.com; https://www.unitischimbam.ro/)
