TÂRGUMUREȘEANUL RAREȘ COJOC ȘI PARTENERA SA, ANDREEA MATEI, LIDERI MONDIALI LA DANS SPORTIV

Distribuie pe:

Rareș Cojoc și Andreea Matei s-au clasat pe primul loc în finala competiției WDSF World Open desfășurată la Elblag, Polonia, performanță care îi situează pe cei doi pe locul 1 mondial la categoria adulți. Rareș Cojoc este legitimat la clubul “Dansul viorilor” din Reghin, iar Andreea Matei la clubul “Pas în doi” din București.

Într-un comunicat de presă dat publicității ieri, Federația Română de Dans Sportiv arată că “dansul Sportiv românesc traversează o perioadă foarte bună, grație rezultatelor obținute de sportivii români care au ajuns în topul mondial aproape la toate categoriile de vârstă”.

În weekend-ul recent încheiat, pe 8 octombrie 2022, la Elblag - Polonia, a avut loc Campionatul Mondial Under 21 Standard, unde Romania s-a impus în ierarhia mondială prin perechea formată din Cosmin Lupoaie și Alessia Ioana Morariu, care au cucerit cea mai înaltă treaptă a podiumului și s-au încununat cu titlul de “campioni mondiali” la această categorie. Proaspeții campioni mondiali nu au răgaz prea mare pentru că la sfârșitul acestei săptămâni sunt angrenați într-o nouă competiție în care vor lupta pentru titlul Mondial la categoria de 10 dansuri Under 21, eveniment ce se va desfășura la Rotterdam, în Olanda.

Revenind la competiția organizată la Elblag - Polonia, sportivii românii au dominat și cele mai importante categorii din concurs.

Iată rezultatele:

- Adult Standard - Locul 1 perechea Cojoc Rareș & Matei Andreea

- Adult Latin - Locul 1 perechea Miculescu Ionuț Alexandru & Păcurar Andra

- Tineret Standard - Locul 1 perechea Clit Șerban Constantin & Aurora Gioncada și Locul 2 perechea Pădurariu Ștefan Alexandru & Constandache Mălina Elen

- Tineret Latin - Locul 3 perechea Pădurariu Ștefan Alexandru & Constandache Mălina Elena.

Clasamentele mondiale pot fi consultate pe site-ul Federației Mondiale de Dans Sportiv, wsdf.org.

În urma acestei performanțe remarcabile, Rareș Cojoc a postat pe pagina sa de facebook: “Astăzi, după 25 de ani de când am început să cochetez cu dansul sportiv, am devenit numărul 1 mondial.

Desigur, este o performanță la care am visat dintotdeauna și un rezultat istoric, atât pe plan personal, cât și pentru țara noastră, și care a reușit să mă bine dispună încă de dimineață. După calculele post competiție, știam că urmează să trec în fruntea clasamentului, însă am așteptat cu nerăbdare să se confirme și oficial. Acum aș vrea pe această cale să clarific câteva lucruri:

Faptul că astăzi am devenit numărul 1 mondial nu înseamnă că sunt un dansator mai bun decât am fost ieri când eram pe locul 2 și nici nu cred că îmi vor crește mult șansele de a deveni un antrenor mai bun în viitor. De asemenea, nici nu mă face un tată, soț, copil sau un om mai bun sau mai talentat la acest sport. Este strict o chestiune de palmares, care, poate, va conta cândva în vreo statistică.

Și cel mai important este să precizez faptul că numărul 1 mondial nu înseamnă că sunt cel mai bun dansator din lume (rezultatele afirmă acest lucru), ci că în ultimele 12 luni am reușit împreună cu Andreea Matei să acumulăm cele mai multe puncte”.

(sursa foto: facebook Rareș Cojoc)

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu