CSM TG. MUREȘ A PIERDUT DUELUL CU CSU SIBIU

Distribuie pe:

Formația CSM Tg. Mureș a fost învinsă în deplasare cu 86-80 de CSU Sibiu, într-un meci din cea de a treia etapă a Ligii Naționale de baschet masculin, Conferința A.

CSU Sibiu - CSM Târgu Mureș 86-80 (13:17, 33:24, 20:21, 20:18). Marcatorii echipei mureșene: Martinic 18 (4×3), Person 16 (1×3), Sánta 14 + 9 rec, Borșa 9 (1×3), Gajovic 8 (1×3), Lowrance 6, Engi-Rosenfeld 5 (1×3), Șolopa 4. Au mai jucat: Sólyom, Nistor. Antrenorul principal al echipei mureșene, George Trif, a declarat următoarele după partidă:

“Ne-am așteptat la un meci tare, iar arbitrii au și permis jocul dur al gazdelor. Din această cauză noi nu am putut juca în stilul nostru, dar și așa sunt mulțumit, fiindcă am rămas aproape de gazde, iar în final am avut și șansa de a termina învingători. Dar, din păcate, am făcut câteva greșeli, care ne-au costat. Sunt mulțumit de evoluția echipei, toți și-au adus aportul. Campionatul este lung, mai avem unde să creștem. Așteptăm cu nerăbdare debutul pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 18.00. Așteptăm ca suporterii noștri să revină în sală și să creăm împreună o atmosferă frumoasă de baschet, cu care am fost obișnuiți timp de mulți ani!”. Următorul meci CSM Tg. Mureș îl va disputa sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Tg. Mureș, în compania echipei CSM Petrolul Ploiești.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu