Ultimatum pentru firma de salubrizare din Târgu Mureș și Zona 2

Distribuie pe:

Ieri a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Mureș. În cadrul acesteia, cei 19 primari din Zona 2 au votat pentru “însușirea «Notificării de încălcare» referitoare la Contractul de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri componente ale serviciului de salubrizare al județului Mureș nr. 1676 din 21 iunie 2022”, după cum a precizat Petru Ionuț Budian, primarul comunei Sâncraiul de Mureș . Ca urmare a notificării adoptate în AGA ADI Ecolect operatorul de salubritate va avea la dispoziție un termen de 30 de zile pentru remedierea încălcărilor din contract. În cazul în care acestea nu vor fi remediate va intra în vigoare rezilierea de drept a contractului.

Vineri, primarul municipiului Târgu Mureș a convocat, de îndată, o ședință a Consiliului Local care a avut pe ordinea de zi două puncte: mandatarea primarului pentru reprezentarea în AGA ADI Ecolect (care s-a desfășurat ieri) pentru notificarea privind încetarea de drept sau, după caz, rezilierea contractului între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT și furnizorul de servicii publice de gestionare a deșeurilor și reglementarea situației contractelor dintre persoanele juridice din oraș și operatorul de servicii și modificarea taxei care în loc de 2.906 lei/m3/punct de lucru/ sediu/luna aceasta va fi de 592,07 lei tonă.

Astfel, după dezbateri prelungite, consilierii locali au adoptat cele două proiecte de hotărâre. Astfel de hotărâri au fost adoptate și de consilliile locale ale celorlalte localități componente ale Zonei 2.

În urma ședinței, Primăria Municipiului Târgu Mureș a comunicat că “începând cu data de 5 noiembrie, ADI Ecolect (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect) asigură servicii de colectare a deșeurilor menajere în Târgu Mureș și alte 18 comune din județul Mureș printr-un nou operator. Cu toate acestea, aproape toate străzile din oraș sunt pline de gunoi de când a intrat în funcțiune noul furnizor de servicii de salubritate. În acest moment, Primăria Târgu Mureș nu mai deține un control direct asupra operatorului de salubritate, totul fiind transferat în sarcina ADI Ecolect, în care este membru”.

Până în prezent Poliția Locală Târgu Mureș a aplicat 186 de amenzi operatorului, pentru încălcarea continuă a planului de acțiune asumat privind colectarea deșeurilor, în valoare totală de aproximativ 372.000 de lei. Poliția Locală, împreună cu inspectorii de la Direcția de Administrare a Domeniului Public, se află în permanență pe teren și raportează atât furnizorului de servicii publice de gestionare a deșeurilor, cât și ADI Ecolect, locurile unde există deșeuri ilegale. Ca urmare a controalelor continue, firma de salubritate a primit ieri încă 19 amenzi, în valoare de 38.000 de lei. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu