Răspunsul recent al unor activiști de mediu este cât se poate de simplu și încape în colțul unui meniu de cantină studențească: supă de roșii, piure de cartofi și niște ulei cu care se asezonează tablouri celebre de Van Gogh, Monet sau Gustav Klimt. Și alte picturi emblematice semnate de Vermeer, Goya, Botticelli sau Edvard Munch au ajuns în perimetrul de protest al militanților ecologiști, care s-au lipit în fel și chip de operele de artă în speranța că asemenea gesturi ar putea să atragă atenția opiniei publice asupra unui pericolul ce amenință întreaga omenire.
Ce îi mână pe activiștii de mediu la asemenea gesturi de nesupunere civică? “Ne aflăm într-o catastrofă climatică și vouă vă este frică de supa de roșii sau piureul de pe un tablou”, justifică sapiențial protestatarii germani care au vandalizat un tablou de Claude Monet, expus la Muzeul Barberini din Potsdam. Oamenii se declară îngrijorați că nu ar avea cu ce să își mai hrănească familiile în 2050. Cei care și-au lipit mâinile de ramele tabloului “Primavera” de Botticelli susțin că mediul înconjurător ar trebui să fie protejat la fel de bine ca operele de artă din muzee, iar alții au o problemă cu extinderea producției de petrol și gaze.
Mi se pare de-a dreptul șocant modul în care arta este tot mai des transformată în teren de luptă pentru indispozițiile inflexibile ale unor revoluționari de profesie, oricare ar fi tabăra ideologică în care aceștia s-au înregimentat. Pe cei mai mulți îi suspectez că sunt în căutarea unui prilej de autoafirmare, mânați de nonconformism, poza narcisică și pofta de carnaval. Dogmatica revoluționară a devenit tot mai ofensivă: vandalizează sau chiar distruge statui, greblează prin literatura universală pentru a identifica autori care sunt acuzați ulterior că ar fi promovat stereotipuri rasiste, iar cele mai îndrăgite producții Disney pentru copii (Pisicile aristocrate, Peter Pan, Dumbo, Cartea junglei sau Doamna și vagabondul) sunt luate la puricat pentru depistarea conținutului cu potențial ofensator. Mi-am permis o scurtă digresiune, poate că voi reveni asupra acestor subiecte într-o altă ocazie.
Revenind la vandalizarea operelor de artă, se pare că activiștii de mediu au o problemă de înțelegere a contextului și una de inadecvare. Atacurile recente au avut loc în muzee din marile orașe europene. Probabil că au căutat să atragă atenția asupra încălzirii globale în proximitatea summitului COP27 asupra climei din Egipt, care se încheie astăzi. Dar cui folosesc aceste gesturi deplasate?
Eurobarometrul privind viitorul Europei, publicat la începutul acestui an de către Parlamentul European și Comisia Europeană, arată că aproape jumătate dintre europeni (49%) consideră că schimbările climatice reprezintă principala problemă pentru viitorul UE; 88% susțin că ponderea energiei regenerabile în economie ar trebui să crească, iar 80% sunt favorabili planului ca Europa să devină până în 2050 primul continent neutru din punct de vedere al climei. Dacă nouă din zece tineri (segment de vârstă 19-24 ani) cred că eforturile pentru combaterea schimbărilor climatice le pot îmbunătăți sănătatea și bunăstarea, ce sens ar mai avea să ataci opere de artă pentru a câștiga susținerea opiniei publice?
Umăr la umăr cu omologii săi europeni, președintele Joe Biden se arată la fel de optimist când afirmă că până în 2050, Statele Unite vor avea o economie cu zero emisii de CO2.
Opinia publică din Rusia, China sau India este sensibilă puțin spre deloc la gesturile de protest ale activiștilor de mediu, iar în privința politicilor de climă, liderii celor trei țări negociază cu marile puteri occidentale în tonul subînțeles al rivalităților geopolitice și al intereselor economice.
Am convingerea că îngrijorările activiștilor de mediu sunt sincere și legitime, chiar dacă modul în care au ales să protesteze este complet deplasat și lipsit de imaginație. Schimbările climatice amenință existența planetei, iar emisiile globale de CO2 continuă să crească. Protocolul de la Kyoto este mort, iar Acordul de la Paris, care prevede realizarea obiectivului de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2°C față nivelul din perioada pre-industrială și continuarea eforturilor ca această limită să fie de 1,5°C, este ținut în viață doar de promisiunile făcute de guverne și companii. Vestea bună de la summitul COP27 este că SUA și China, cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume, au decis să-și reia colaborarea în domeniul climatic. Totuși, să nu uităm, dezideratul de a renunța în următoarele decenii la combustibilii fosili este utopic. Raportul Net-Zero America, elaborat de cercetători de la Princeton University în 2021, estimează că în cazul eliminării combustibililor fosili și a energiei nucleare, Statele Unite ar avea nevoie de 6,9 milioane de hectare suplimentare pentru energia solară și 101 milioane de hectare pentru energia eoliană, adică aproximativ 10% din suprafața SUA. Nu mai complic subiectul intrând în calcule despre emisiile de CO2 provocate de construirea turbinelor eoliene, a panourilor solare sau a bateriilor electrice cu care vor fi dotate autovehiculele cu “emisii zero”.
Eu sper că activiștii de mediu pot fi ceva mai creativi și mai practici în dorința lor de a prezerva sănătate planetei. Aș dori să-i văd mai activi în spațiul public și să explice impactul schimbărilor climatice fără isterie mediatică, propagandă și foiletoane apocaliptice asociate fiecărui fenomen meteo extrem. Adesea, apostolii energiei verzi uită să explice că obiectivele unor continente neutre din punct de vedere climatic sunt ambițioase și dificile în același timp. Tranziția către o energie curată necesită costuri masive pe care puține state și le permit și, în mod obligatoriu, trebuie să fie suportabilă social.
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei
