Holocaustul în România
Holocaustul înseamnă omorârea de către Germania nazistă a șase milioane de evrei. Dacă persecuția nazistă a evreilor a început în 1933, uciderea lor în masă a avut loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Germanii și colaboratorii lor au avut nevoie de patru ani și jumătate pentru a omorî șase milioane de evrei. Nu a fost nicio scăpare.
Numărul evreilor români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. În Holocaust au pierit și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum și 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa. Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară. Comisia a decis să nu menționeze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor uciși în România și în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb, Comisia a ales să definească două limite între care se plasează această cifră, așa cum reiese din cercetările contemporane:
Între 45.000 și 60.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina de către trupele germane și române, în 1941.
Între 105.000 și 120.000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.
În regiunea Transnistriei, între 115.000 și 180.000 de evrei locali au fost lichidați (în special la Odessa și în districtele Golta și Berezovca).
Cel puțin 15.000 de evrei din Regat au fost uciși în Pogromul de la Iași și ca urmare a altor măsuri antievreiești.
Aproximativ 132.000 de evrei au fost deportați la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.
Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportați. Din cei 25.000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimiși în Transnistria, aproximativ 11.000 au pierit. Comunități rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.
(Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iași: Polirom, 2004).
Resposabili
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România a conchis, împreună cu majoritatea cercetătorilor de bună-credință ai acestui domeniu, că autoritățile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea, cât și pentru punerea în practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea și exterminarea sistematică a majorității evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români și a celor locali în Transnistria; execuțiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iași; discriminarea și degradarea sistematică la care au fost supuși toți evreii români în timpul administrației antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor, concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forțată din zonele rurale și concentrarea lor în capitale de județ și în lagăre, precum și utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forțată sub aceeași administrație.
În același timp, Comisia conchide că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria este indiscutabilă, fiind implicat direct în măsurile represive împotriva evreilor.
La climatul ostil evreilor înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și-au adus contribuția semnificativă membrii Ligii Apărării Național Creștine, Partidului Național Creștin, Mișcării Legionare (cunoscută în diverse etape și sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier).
(sursa: Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”)
Manifestări dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului organizate de Institutul Cultural Român la Berlin, Tel Aviv, New York și Veneția
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, va fi marcată de reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Berlin, Tel Aviv, New York și Veneția printr-o serie de prelegeri, expoziții, momente literare, proiecții de filme menite să evoce persecuțiile la care au fost supuși evreii în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu” din Berlin a organizat, miercuri, evenimentul “Căutând o istorie pierdută, pe urmele iudaismului românesc”, la Ambasada României din Berlin, dedicat istoriei iudaismului din România, moderat de Robert Schwartz, redactor la Deutsche Welle Germania.
Getta Neumann, redactoare și autoare, fiica Prim-Rabinului Ernest Neumann (1917-2004), rabin al comunității evreilor din Timișoara timp de 63 de ani și președinte al comunității din anii 1980, și a lui Edit, n. Fuchs, supraviețuitoare a Holocaustului, a ținut o prelegere despre comunitatea evreilor din Timișoara și Banat, iar conf. dr. Felicia Waldman de la Universitatea din București a avut o intervenție despre nașterea, existența și dispariția hasidismului în România.
ICR Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel, a organizat, la sediu, un eveniment de prezentare a proiectului de restaurare a Casei Memoriale “Elie Wiesel” din Sighetu Marmației care reprezintă, totodată, și Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș.
Au fost invitați coordonatoarea proiectului de restaurare a Casei Memoriale “Elie Wiesel” din
Sighetu Marmației, muzeografa Alina Marincean, alături de ambasadorul României în Statul Israel, Radu Ioanid, și de istoricul Raphael Vago, profesor la Universitatea Tel Aviv.
ICR New York, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” din București, marchează, azi, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la sediul ICR New York, prin intermediul unei expoziții multimedia și a unei dezbateri pe tema evreilor din Bucovina, înaintea, în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Consulatul General al României la Trieste, organizează, azi, la Palazzo Correr, conferința “Comunitatea sefardă în spațiul românesc”, susținută de conf. univ. dr. Felicia Waldman, care conduce Centrul de Studii Ebraice “Goldstein Goren” din cadrul Facultății de Litere a Universității din București. (Agerpres)
Ghetoul din Târgu Mureș
Ghetoul din Târgu Mureș a fost stabilit într-o cărămidărie dezafectată de pe strada Koronkai (Cartierul Tudor Vladimirescu de astăzi), pe o suprafață de aproximativ 25.000 de metri pătrați. El se compunea dintr-o clădire mare, cu acoperișul găurit și podea de ciment; deoarece nu mai era folosită de câțiva ani, aceasta era extrem de insalubră. Populația ghetoului se ridica la 7.380 de evrei, dintre care aproximativ 5.500 proveneau chiar din oraș, iar ceilalți din comunitățile câtorva districte, ca Band, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure și Sovata. Printre ei se aflau 276 de evrei din Sfântu Gheorghe și evreii din Bezidu Nou, descendenți ai secuilor care se convertiseră la iudaism la începuturile existenței Principatului Transilvaniei. S-a afirmat că acestor evrei li s-a dat șansa de a scăpa de ghetoizare dacă se declarau maghiari creștini dar, potrivit unor surse, au refuzat. Aproximativ 2.400 de evrei din cei 7.380 prezenți în cărămidărie, cel mai mare ghetou din zonă, și-au
găsit adăpost în clădirile care serviseră la uscarea cărămizilor; ceilalți au trebuit să se descurce sub cerul liber. Comandantul ghetoului a fost șeful poliției, Géza Bedö; adjunctul său era Dezsö Liptai. Consiliul Evreiesc, care a făcut tot ce a putut ca să ușureze suferința evreilor, îi includea pe Samu Ábrahám, Mayer Csengeri, Mór Darvas, Ernö Goldstein, József Helmer, Dezsö Léderer, Jenö Schwimmer,
Ernö Singer și Manón Szofer. Condițiile din acest ghe-tou erau la fel de mizerabile ca peste tot; aprovizio-narea cu apă constituind o problemă deosebită.
Ca și alte ghetouri, cel din Târgu Mureș avea o “comisie de cercetare”, a cărei funcție era să evalueze petițiile adresate de evrei, inclusiv cererile pentru statutul de exceptat. Comisia, a cărei atitudine față de evrei a fost extrem de negativă, era formată din Májay, Bedö și colonelul de jandarmi Loránt Bocskor. Și în Târgu Mureș exista o “monetărie”, aflată într-o mică clădire din interiorul ghetoului. Printre torționarii care au participat la obținerea bunurilor de valoare de la evrei au fost Ferenc Sallós, căpitanii Konya și Pintér, din partea jandarmeriei.
Primul transport a fost trimis către Auschwitz la 27 mai 1944. La 8 iunie, când pleca al treilea transport, 7.549 de evrei fuseseră evacuați din acest ghetou local.
