Colțul pentru minte, inimă și literatură - Cei care nu gândesc pot cunoaște” totul și pot fi neștiutori în toate G. MIDDEI

Distribuie pe:

Filosoful (philosophos, cel care iubește cunoașterea) este diferit de sofos, adică acela care posedă anumite cunoștințe, prin urmare, este numit “înțelept”. Atunci, cine este filosof? Nu cel care deține adevărul, ci acela care îl caută. În această precizare stă toată diferența din lume. Celebrul paradox al lui Socrate: “Știu că nu știu” este premisa filosofiei. Dacă ești convins că știi ceva, de ce să te mai îndoiești vreodată?

Am spus-o deja, dar o mai spun: nici diplomele, nici titlurile de excelență nu fac cultura. Cultura nu înseamnă să știi totul, să fii o arhivă ambulantă de fapte, date, noțiuni. “Este interesant să vezi” spunea Leopardi, “că aproape toți oamenii de valoare trăiesc în simplitate”. Ce înțelege Leopardi prin simplitate? Iată, mai e un cuvânt, un cuvânt care s-a demodat complet astăzi, pe care abia dacă îl mai folosește cineva: smerenia. Un om înțelept este smerit, asta vrea să spună Leopardi. Disprețuiește aroganța, îngâmfarea, care abundă, în schimb, la oamenii proști, cei pe care grecii antici îi numeau “falși înțelepți”.

Trăim în epoca palavragiilor: toată lumea vrea să se dea mare, să vorbească, să vorbească, să vorbească, adesea în necunoștință de cauză: își umplu discursurile cu vorbe sofisticate, în dorința de a umili, de a-și face interlocutorul să se simtă inferior. “Nu știe cine sunt”, pare că spun, iar uneori chiar îți spun asta. Cum să te comporți cu acești indivizi?

Iată, într-o zi filosoful Heraclit a fost invitat la o întâlnire a înțelepților. Întâlnirea a durat mult timp, toată lumea discuta, se certa, vorbea arătându-și elocința, etalându-și cunoștințele. Heraclit a tăcut, fără să deschidă gura măcar o dată. La un moment dat, cineva a observat tăcerea filosofului. “De ce taci?” l-a întrebat. “Ca să puteți pălăvrăgi voi” i-a răspuns filosoful.

Traducere de ILEANA SANDU

N. trad. Autorul, cunoscut în mediul online ca Professor X, își anunță cititorii că, recent, a apărut o nouă ediție a romanului său, Clodio, și îi invită să citească, gratuit, un fragment, accesând: https://www.amazon.it/Clodio-G-Middei/dp/8832055 848 #filosofia #educazione #cultura               

Lasă un comentariu