Târgul de mărțișoare din Centrul Târgu Mureșului, ofertă pentru toate buzunarele

Distribuie pe:

Târgul de mărțișoare din Centrul Târgu Mureșului îi așteaptă pe toți cei care astăzi doresc să ofere un mărțișor doamnelor din viața lor cu oferte pentru toate buzunarele. Prețurile încep de la 2 lei pentru cel mai ieftin mărțișor prezent pe tarabele comercianților sau manufacturierilor și ajung până la 25 - 30 de lei. Veți găsi mărțișoare fabricate manual din hârtie reciclată, rulată apoi modelată în diferite forme de la broșe, bijuterii, magneți pentru frigider, coșulețe sau cutiuțe și colorate cu vopsea acrilică. Prețul acestora este de 20 și 22 de lei. Cei mai pretențioși pot găsi mărțișoare cu cristale Swarowski (20 de lei) sau din argint (25 de lei). Comercianții ne mai propun inclusiv magneți pentru frigidere cu formă de mărțișoare (20 de lei), mici tablouri (30 de lei), broșe (5, 10 sau 15 lei) sau mărțișoare sub formă de brățară (între 3 și 10 lei). Ieri, la mare căutare erau tradiționale șnururi alb-roșii, cele mai mari fiind puse în vânzare la prețul de 3 lei.

Binențeles că de la Târgul de Mărțișoare nu puteau lipsi florile. Pentru că florarii se pregătesc să-și scoată marfa abia de 8 Martie, oferta nu era foarte variată însă puteți găsi lalele cu 5 lei firul, narcise cu 3 lei firul, petunii cu 10 lei ghiveciu, Cyclamen cu 25 de lei ghiveciul și, bineînțeles, ghioceii cu 3 lei. La tarabele din Piața Trandafirilor puteți găsi și diferite aranjamente florale artizanale în cutii din lemn. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu