Bani nefolosiți și dezinteres pentru împăduriri

Distribuie pe:

Începând din acest an, Ministerul Mediului alocă sume importante pentru împăduriri. Banii respectivi pot fi atrași de persoane fizice sau juridice care dețin suprafețe de teren pretabil pentru silvicultură. Primul pas pe care îl mai pot face la ora actuală cei interesați este să apeleze la un specialist, de preferință inginer silvic, în vederea întocmirii unui proiect. Au fost prezentări organizate de UDMR în Târgu-Mureș, s-au publicat comunicate în mass-media, dar, din păcate, nu și-au manifestat intenția mulți mureșeni, chiar dacă în județ existau sute de hectare, unde nici iepurii de câmp nu mai găsesc hrană, terenuri degradate, aflate în proprietatea ADS sau a Primăriilor, Cultelor, persoanelor juridice și fizice. De remarcat că din start s-a renunțat la procedura birocratică, păguboasă în depunerea proiectelor, tocmai pentru a se încuraja accesarea fondurilor. Culmea ironiei, sunt bani, bază materială, lipsește doar cheful de lucru. Pe de altă parte, ne lamentăm că sunt defrișati codrii României fără să se planteze puieți din specii valoroase. De remarcat și faptul că prin inițiativa guvernamentală de împăduriri se încurajează și înființarea perdelelor de protecție. Sumele alocate sunt în funcție de zonă: șes, deal, munte și de specia silvică propusă. Îmbucurător este și faptul că se acceptă și salcâmul, considerat multă vreme o specie nevaloroasă, invazivă. Se recomandă pentru terenurile degradate, pe nisipuri și în perdele de protecție, fiind repede crescător. În plus, la noi, în România, reprezintă cea mai importantă specie meliferă, fiindcă în anii buni asigură un cules de 1000-2000 kg/ha miere de albine de o calitate excelentă. În urmă cu zece ani, ACA Mureș a repartizat apicultorilor mureșeni puieți de salcâm de la Pepiniera Direcție Silvice Dumbrăveni, județul Sibiu. Apicultorii au fost extrem de receptivi la inițiativă și au plantat, care pe unde a reușit, pe marginea drumurilor, pe terenuri părăsite. Fiind un arbore nepretențios, invaziv, în câțiva ani s-au dezvoltat

frumos, cu o tulpină cu un diametru de 5-10 cm. Când să se bucure lumea de reușită, au venit unii și i-au tăiat pentru pari, iar ce a mai rămas au fost distruși de oile și caprele ciobanilor. Un vrednic cetățean al Comunei Sântana de Mureș, P.P., a plantat pe un teren greu accesibil puieți de salcâm. După 20 de ani s-a dus omul să-i valorifice, bineînțeles, cu acordul silvicultorilor. Spre surprinderea lui, a constatat că au fost alții care au recoltat exemplarele mai frumoase. Un alt exemplu este din comuna Bahnea, unde fostul primar, Mircea Pop, cu sprijinul Ocolului Silvic din Târnăveni, a plantat, pe o porțiune de teren degradat din Coasta Caldă, câteva mii de puieți de salcâm. Astăzi acolo este o pădurice de toată frumusețea, în plus, eroziunea terenului s-a oprit. La Râciu, fostul primar, Vasu Ioan, a înființat o pădure care îi poartă numele.

Exemplele despre necesarul împăduririlor cu salcâm sau în amestec cu alte specii de foioase pot continua. Vreau doar să arăt că acțiunea propusă de Guvern cu bani europeni poate fi un succes, iar de rezultate se pot bucura și proprietarii de terenuri încă pe timpul vieții.

Să-mi fie cu iertare, am considerat potrivit să vă propun succint această inițiativă din dorința de a mobiliza, a sensibiliza proprietarii de terenuri degradate, primăriile, tineretul, diversele fundații și

ONG-uri pentru o acțiune nobilă.

V.B.B.

Lasă un comentariu