E-book cu rețete de mâncăruri tradiționale, reinventate, lansate de un nutriționist și o antrenoare de fitness, pentru persoanele preocupate de siluetă

Distribuie pe:

Un nutriționist din Târgu Mureș, Dragoș Vultur, care este și antrenor de fitness, a publicat două e-Book-uri pentru a veni în ajutorul celor care nu doresc să se îngrașe, unul cu 10 dintre cele mai populare rețete tradiționale, reinventate de el, iar al doilea, cu 30 de rețete de dulciuri care pot fi consumate în fiecare zi, chiar și de către cei preocupați de siluetă.

La experimentarea noilor rețete și-a adus contribuția și Cristina Vultur, soția lui Dragoș, de asemenea o foarte cunoscută antrenoare de fitness, care și-a dorit să vină în sprijinul celor care duc o luptă continuă cu kilogramele în plus.

“Am reinventat aceste rețete pentru că foarte mulți clienți, de obicei, în timpul sărbătorilor renunță la planurile alimentare sau fac o pauză. Atunci am decis, împreună cu Cris, să venim cu o idee prin care să ajutăm lumea să treacă de sărbători fără să pună kilograme în plus. Și așa a venit acest e-Book cu mâncare tradițională. Noi mai avem unul cu 30 de rețete cu dulciuri sănătoase. Fiecare rețetă am încercat-o cam de două-trei ori până a ieșit așa cum am vrut ca număr de calorii și ca gustul să se apropie de cel cu care noi suntem obișnuiți de când erau mici. Nu cred că există vreo diferență de gust. Am încercat să folosim alimente care să dea același gust mâncării, dar, în același timp, să fie mai puțin calorice, pentru că până la urmă aceea e ideea: să mâncăm același gust, dar cu mai puține calorii. Și bineînțeles, să fie alimente mai sănătoase decât cele cu care suntem obișnuiți, mai ales în perioada sărbătorilor”, a declarat Dragoș Vultur, pentru Agerpres.

Nutriționistul ne spune că în rețetele reinventate a renunțat la zahăr, înlocuindu-l cu alte ingrediente de îndulcit, dar foarte sănătoase, și la făina albă, în locul căreia s-a folosit făină integrală, care păstrează același gust și aceeași consistență ca și mâncarea normală.

“În sfârșit, oamenii se pot bucura de rețetele tradiționale fără să se îngrașe nici măcar un gram. Mulți se gândeau cu groază la sărbătorile care vin și la faptul că o să se îngrașe din cauza mâncării tradiționale, pentru că pur și simplu e greu să te abții de la sarmalele delicioase, salata boeuf sau cozonacul cald. Acest e-Book e pentru cei care iubesc mâncarea tradițională și ar vrea să se poată bucura de ea oricând, fără teama de îngrășare, fiindcă unii au obținut cu greu un rezultat frumos și nu vor să piardă tot progresul din cauza sărbătorilor. Așa că noi am oferit o alternativă de mâncare sănătoasă (...) Din fericire, avem doar feedback-uri pozitive și la acest e-Book cu mâncare tradițională și la cel cu dulciuri, lumea e foarte încântată și așteaptă să scoatem încă un e-Book cu altfel de mâncare, care să îi ajute să se mențină pe termen lung, să mănânce și sănătos, și gustos, dar, în același timp, să nu renunțe la preparatele cu care au fost obișnuiți de când erau mici”, a spus Dragoș.

Făcând o comparație, o felie de cozonac cu nucă, de circa 100 de grame, are undeva la 400-450 de calorii, în timp ce rețeta reinventată are între 250 și 300 de calorii, întrucât la acest preparat este extrem de dificil să se renunțe definitiv la făină.

“Am redus numărul de calorii undeva la 40% față de cozonacul tradițional. Mai avem sarmale, inclusiv sarmale de post, cartofi cu maioneză, ciorbă de perișoare, cozonac cu mac și nucă, ouă umplute, salată de boeuf și salată de vinete cu rodie. La salata de boeuf, de exemplu, am redus caloriile cu 50%, pentru că am reușit să facem o maioneză mult mai slab caloric. Până la urmă, la salata de boeuf, în mare parte, partea nesănătoasă ar fi maioneza. Am reușit să găsim o soluție să fie același gust de maioneză, dar cu jumătate de calorii. Sarmalele le-am făcut în acest e-book de post, dar am reușit să evităm unele grăsimi care se pun în sarmale, ca să fie acea consistență și să adăugăm alte feluri de grăsimi mai sănătoase, care să fie în schimb cu calorii mult mai puține”, a precizat Dragoș Vultur.

În acest e-Book, Dragoș și Cristina au cuprins și o serie de recomandări de consum pentru fiecare rețetă în parte, astfel încât doritorii să știe cât să mănânce, astfel încât să nu se îngrașe nici măcar un gram. Fiecare rețetă beneficiază de instrucțiuni video, astfel încât să poată fi preparată mai ușor.

Pe lângă faptul că oamenii pot scăpa definitiv de grija că se vor îngrășa de sărbători, în această carte electronică primesc și răspunsul la întrebarea “De unde vine pofta pentru mâncarea tradițională și cum reușește ea să ne încurce atât de mult?”.

“Pe lângă cele 10 rețete tradiționale, avem și 30 de rețete cu dulciuri sănătoase, dulciuri care își păstrează gustul, dar care au mult, mult mai puține calorii. Nu avem zahăr deloc, nu avem făină albă, avem doar făină integrală. Avem ștevie, arțar, care prin natura lor sunt mai sănătoase decât zahărul alb”, a precizat nutriționistul.

Și în privința dulciurilor, în e-Book, Dragoș oferă răspunsul la întrebarea “De unde vine pofta de dulce?”, sfaturi despre cum pot fi depășite poftele de dulce pe fond emoțional, dar și valorile nutriționale ale rețetelor prezentate. Autorii au precizat că rețetele pentru dulciuri sunt foarte potrivite și pentru cei care nu au voie să consume produse cu zahăr.

Pasiunea pentru rețete sănătoase, ne spune Dragoș Vultur, vine din copilărie, când a început să citească pentru a descoperi cum să depășească problemele cu greutatea.

“De când sunt mic am făcut mai multe sporturi, inclusiv la nivel de performanță. Pasiunea pentru nutriție vine tot din copilărie, pentru că am vrut să-mi reglez anumite probleme pe care le avem cu greutatea. Și atunci am încercat să învăț, să citesc cât mai multe cărți și să învăț despre cum pot să mănânc mai sănătos, cum pot să îmi schimb stilul de viață. Automat, după ce mi-am schimbat stilul de viață, am încercat să schimb și stilul altora și cred că am reușit. Cred că mă recomandă rezultatele și cunoștințele, fiindcă am citit și am învățat, fapt ce m-a ajutat să trec la un alt nivel. Toată lumea a fost super mulțumită și asta ne-a făcut să încercăm să găsim și alte rețete pe care să le combinăm și să le punem într-un alt e-Book care o să apară cât de curând”, a precizat Dragoș.

Cristina Vultur a spus că a participat activ la experimentarea noilor rețete, chiar în bucătăria de acasă.

“Ne-am transformat bucătăria într-o sală de experimente. Din fericire, avem încă o bucătărie, afară, și acolo am încercat să facem tot felul de combinații. Am avut clienți la sală care mi-au spus că au gătit exact cum scria în carte și nu au pus niciun gram în plus. Primul e-Book a fost cel de dulciuri sănătoase și a avut un succes foarte mare. Cred că tocmai pentru că au încercat primul e-book au văzut că au mâncat dulce toată vara, de exemplu, și nu s-au îngrășat, și de aici automat au adoptat al doilea e-book, cel cu rețete tradiționale. De cele mai multe ori, cam la majoritatea clienților noștri, am observat pofta aceasta de dulce și că oamenii tind să trișeze un pic când vine vorba de ceva dulce. Și atunci am zis să încercăm să venim noi să compensăm cumva, să le dăm și dulce, dar într-o măsură în care să nu le afecteze silueta sau sănătatea”, a subliniat Cristina Vultur.

Fiind antrenoare de fitness cu experiență, Cristina recomandă mișcarea ca antidot în caz că sportivii totuși apelează la meniul tradițional, acela de la bunica, cu multe calorii, în perioada sărbătorilor.

“Cel mai bine ar fi, bineînțeles, să nu întrerupă antrenamentele, fiindcă dacă fac pauză, le este foarte greu să revină la sport, deși dacă ești un pic atent, nu ajungi să te îngrași chiar așa de ușor într-o săptămână. Nu consider că trebuie neapărat să renunțăm definitiv la preparatele tradiționale, dar dacă totuși mâncăm mai mult, dacă totuși trișăm, să nu exagerăm, adică să gustăm și să ne rezumăm la atât, să gustăm din toate și să păstrăm un echilibru, dar să nu mâncăm pe săturate. Pentru mulți, după această perioadă, cea mai grea este revenirea la sală. Eu adopt antrenamentele ce implică tot corpul de fiecare dată, pentru ca în felul acesta, fie că vin clienții de două ori pe săptămână sau de patru ori pe săptămână, să beneficieze de antrenamente complete”, a spus antrenoarea.

Cristina și Dragoș intenționează ca următorul e-book să fie cu rețete pentru preparatele fast-food și despre cum se mănâncă în timpul vacanțelor all-inclusive.

“Știm că majoritatea, atunci când au vacanță, merg la all-inclusive așa că ne-am gândit cum să facem să treacă lumea peste săptămâna aceea cu atâtea ispite și să nu acumuleze kilograme în plus după vacanță. Acest nou e-book o să apară cu siguranță până la vacanța de vară. Până atunci sfatul nostru este să se păstreze un echilibru în tot ceea ce se consumă. Putem să gustăm din toate, dar să o facem cu bun simț. Și, cel mai important, să nu amânăm sportul prea mult, chiar dacă facem o plimbare mai lungă, să facem mișcare cel puțin la două zile, este extrem de important pentru sănătate”, a conchis Cristina Vultur. (Agerpres)

Lasă un comentariu