Persoanele nocturne, predispuse la stres și comportamente riscante

Distribuie pe:

Persoanele nocturne, active până la ore târzii, răspund mai puțin bine la stres și prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta comportamente riscante precum fumatul și consumul de alcool comparativ cu cele matinale, care se trezesc devreme, conform unui studiu realizat la Universitatea din Pisa, Italia, pe un eșantion alcătuit din 120 de adulți sănătoși, relatează ANSA. “Analizarea comportamentelor și obiceiurilor asociate somnului de-a lungul anilor a demonstrat că nu suntem cu toții la fel”, a remarcat coordonatorul studiului, Ugo Faraguna, de la Universitatea din Pisa.

“Aproximativ 15 procente dintre oameni pot fi, de fapt, definiți drept «bufnițe», adică sunt mai activi noaptea, stau treji până târziu și se confruntă cu dificultăți dimineața”, a explicat el. “Pe de altă parte, aproximativ 15 procente tind să se trezească foarte devreme și să profite la maximum de primele ore ale zilei, așa-numitele «ciocârlii»“, a adăugat cercetătorul.

Oamenii de știință au descoperit că persoanele nocturne au o capacitate mai redusă de a gestiona evenimentele traumatice sau stresante, cum ar fi doliu sau divorț, răspunsurile lor ducând uneori la comportamente riscante, cum ar fi fumatul sau consumul de alcool.

Studiul a fost publicat în jurnalul științific Chronobiology International, iar autoarea principală a lucrării este Francy Cruz Sanabria. Brățări concepute de start-up-ul Sleepacta de la Universitatea din Pisa au fost utilizate pentru monitorizarea calității somnului.

Faraguna a declarat că această cercetare reprezintă un prim pas către creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței calității somnului, “așa cum s-a întâmplat cu monitorizarea tensiunii arteriale în vederea reducerii riscurilor de probleme circulatorii”. (Agerpres)

Lasă un comentariu