Mântuirea, credința și... regele Ahab

Distribuie pe:

* “Noi suntem înconjurați de minuni. Existența noastră este o minune! Noi nu putem explica legătura dintre corpul și sufletul nostru. Fiecare dintre noi trebuie să creadă lucruri pe care nu le poate înțelege ori verifica. Există taine care aparțin doar lui Dumnezeu. Eu nu încerc să adun suveranitatea harului cu responsabilitatea omului. Amândouă sunt adevărate. Dumnezeu cunoaște totul. Eu mă bazez pe cuvântul Său. Noi nu putem să rezolvăm toate problemele din această lume, nici să le explicăm. Să ne recunoaștem granițele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că drumul mântuirii este atâta de simplu. Cine vrea să meargă pe el nu trebuie să știe multe lucruri grele. Credința în Iisus Hristos înseamnă viață. Eu m-am încredințat Lui și am viață veșnică și mă bucur de pacea conștiinței și a inimii”.

David Brewster (1781 - 1868), fizician scoțian cunoscut pentru descoperiri în domeniul reflexiei, polarizării, absorției difracției luminii și mineralogiei (proprietățile optice ale cristalelor). Descoperirile sale au depășit realizările științifice ale vremii. A perfecționat stereoscopul lenticular, a inventat caleidoscopul, aparatul de fotografiat binocular, obiectivul polyzonal, farul de iluminare și polarimetrul. “Unghiul Brewster” este folosit în toate aplicațiile de adaptare a semnalelor radio la microscop pentru examinarea obiectelor pe o scară moleculară și este esențial pentru dezvoltarea de fibre optice, lasere și la studiul meteorologiei și cosmologiei.

***

* “Toți oamenii vor să se mântuiască, dar nu se roagă; nu fac fapte bune; nu merg la Biserică; nu respectă legile lui Dumnezeu. Toți elevii din școlile noastre doresc să aibă numai note mari, dar să nu învețe, să nu se supună regulilor școlare. Toți oamenii doresc să se îmbogățească imediat, dar fără să lucreze; fără să aibă un serviciu; Caută tot felul de speculații ieftine și păcătoase care până la urmă se vor dovedi un eșec, un păcat pentru care vor plăti și aici și dincolo”.

Sf. Nicodim Aghiorâtul, monah și scriitor bisericesc.

***

* “Pe vremea proorocului Ilie, Ahab era regele Samariei, un rege rău, crud și ticălos, și care se închina la idoli sub influența soției Izabela. Lângă curtea regelui trăia un om cinstit și credincios, cu numele Nabot. Acesta avea un petec de vie, o mică proprietate moștenită de la părinți. Într-o zi, regele îi ceru lui Nabot să-i dea via lui fiindcă vrea să-și construiască ceva. Omu i-a spus regelui: «Să mă ferească Dumnezeu să-ți dau moștenirea primită de la părinții mei». S-a mâniat regele foarte tare, dar soția Izabela i-a spus că o să rezolve ea această situație. Aceasta a găsit martori mincinoși care au arătat că Nabot hulește numele lui Dumnezeu și al regelui. Drept urmare a fost judecat și ucis cu pietre. După săvârșirea crimei, proorocul Ilie a venit la regele Ahab și i-a spus: «Ai săvârșit fapte nelegiuite și ai mâniat pe Dumnezeu... Iată locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge și sângele tău». «Și murind regele, într-o luptă cu sirienii, oamenii au spălat carul lui în iazul Samariei și câinele au lins sângele lui Ahab, după cuvântul pe care l-a grăit Domnul» (III Regi cap. 21-22). Izabela regina a avut și ea un sfârșit groaznic: a fost ucisă de un urmaș la tronul lui Ahab și aruncată afară, pe fereastră. «Iar câinii au mâncat trupul Izabelei»“ (IV Regi cap. 9, 36). Morala: “Cine are minte, să ia aminte”, după spusele Sfântului Ardealului, părintele Arsenie Boca.

P.S. Avacum cap. 3 vers. 3: “Doamne, auzit-am de faima Ta și m-am temut de punerile Tale la cale, Dumnezeule! Fă să trăiască, în cursul anilor, lucrarea Ta și, în trecerea vremii, fă-o să fie cunoscută. Dar, întru mânia Ta, adu-Ți aminte că ești și milostiv”.

Cu dragoste creștină, părintele Ilie

Lasă un comentariu