Născut acum 143 de ani, la 21 mai 1880, Tudor Arghezi a avut o viață tumultuoasă, un adevărat roman, cu multe peripeții, elanuri, împliniri și neîmpliniri. A fost muncitor la Chitila, călugăr la Cernica (ierodiaconul Iosif), ceasornicar la Geneva, gazetar de temut și pamfletar. Arghezi a fost deținut la Văcărești timp de un an, fiind eliberat în 1919. Peste opt ani, în 1927, publică volumul de debut, “Cuvinte potrivite”, primit cu elogii, Arghezi fiind considerat cel mai important poet român de la Eminescu încoace.
Acum trei ani am publicat, la Editura Academiei, o antologie a poeziei lui Arghezi (“O sută și una de poezii”).
Dincolo de peripețiile biografiei, ce versuri tulburătoare, profund singulare a scris Tudor Arghezi, versuri torturate de întrebări și neliniști, versuri rafinate, suave sau grotești, întemeind “o nouă limbă poetică” (E. Lovinescu).
“Muncesc în mine aripi să-ncolțească
Dintr-o pruncie îngerească.”
“Tare sunt singur, Doamne și pieziș”
“Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”
“Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaș cumpănită”.
“Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.”
“De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -
Nedespărțit - în bolți.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieți, eu veneam din morți.”
Prof. univ. dr. IULIAN BOLDEA
