Grevă japoneză în spitalele din Mureș

Distribuie pe:

Ieri a început și în spitalele publice din județul Mureș greva japoneză a sindicaliștilor din sănătate. Președintele Uniunii Județene Sanitas Mureș, Claudia Duca, a declarat pentru cotidianul nostru că greva japoneză declanșată ieri va dura până la soluționarea revendicărilor sindicaliștilor. Ieri, conform președintelui Uniunii Județene Sanitas Mureș, se desfășura și activitatea de strângere de semnături necesare pentru o eventuală grevă generală, în cazul eșuării negocierilor. “Au fost anunțați toți managerii de unități sanitare din județ, am împărțit ecusoanele cu greva japoneză, se pun afișele la intrările în spitale, clinici și policlinici, iar între timp adunăm semnături pentru greva generală dacă nu vor fi rezolvate revendicările. Calendarul de acțiuni va fi decis de Consiliul Național al Federației Sanitas”, a spus Claudia Duca. În județul Mureș, Sanitas numără 3.400 de membri din rândul asistenților medicali, infirmierilor, îngrijitorilor, brancardierilor, personalului TESA, muncitori, bucătărese, dar și medici.

Revendicările sindicaliștilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toți angajații din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.

De asemenea, se solicită reluarea discuțiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătății, “acesta asigurând: predictibilitatea creșterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă și echitabilă a salariaților din sistem”.

În plus, se dorește finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță pentru acest domeniu, garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu