Duminică are loc “Târgul fetelor” de pe Platoul Mociar, Gurghiu

Distribuie pe:

Primarul comunei Gurghiu, Laurențiu Boar, a postat, pe pagina sa oficială de Facebook, o invitație către toți iubitorii de tradiții și obiceiuri populare de a participa la “Târgul fetelor”, “prilej de întâlnire, prietenie, apropiere, iubire, în care perechile fac o paradă a portului popular, a frumuseții și a dragostei”. Târgul are o tradiție de peste 100 de ani și este organizat de Primăria Gurghiu, cu participarea Asociației “Comori de Suflet”. Evenimentul, care cuprinde și programul artistic, va avea loc duminică, 25 iunie, însă în preambulul târgului, sâmbătă seara, în 24 iunie, începând cu ora 20.00, în localitatea Cașva, se va desfășura strigătul fetelor peste sat. Duminică, pe Platoul Mocear, la ora 12.00, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, urmată premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. După acest moment, pe scena târgului începe programul artistic cu: Ciprian și Mihaela Istrate cu ceterașii, Ioan Dordoi, Daiana Suceava, Șaroși Gabriela, Diana Tișe, Ansamblui Doina Mureșului, Ansamblul de dansuri maghiare din Glăjărie, Ansamblul profesionist “Rapsodia Călimanilor” cu invitații lor (Livia Sorlea, Ciprian Roman, Adriana Irimielș, Livia Harpa), Elena Violeta Man și Mugurașii de pe Gurghiu, Alexandru Sătmărean. Programul artistic începe la ora 12.00, pe scenă urcând artiști și ansambluri locale, dar și Ansamblul Artistic Profesionist “Mureșul”, Ciprian și Mihaela Istrate cu ceterașii și alți artiști îndrăgiți.

“Vă așteptăm cu drag pentru a sărbători cum se cuvine tradiția și pentru a păstra veșnic vii obiceiurile autohtone”, a transmis primarul comunei Gurghiu cu această ocazie. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu