* Maria Lătărețu a avut, totuși, un destin tragic. I-au murit 5 copii, între care și Maria, la vârsta de 5 ani. A murit după ce a fost mușcată de un câine turbat. Înainte de a primi această veste cumplită se afla la un spectacol. A cântat până la sfârșitul spectacolului, după care s-a prăbușit de durere în cabina ei. Muzicologul Mihai Jora i-a spus: Ai avut un succes extraordinar. De ce plângi? Printre lacrimi și durere, Maria Lătărețu i-a spus că i-a murit fiica cea mică și mâine trebuie s-o înmormânteze!
“M-am căsătorit în anul 1957, pe 6 ianuarie, de Botezul Domnului Hristos. Am fost fotografiați la cel mai mare studio din București și declarați mirii anului 1957. Cununia religioasă am făcut-o la Biserica «Boteanu», cu un sobor de șapte preoți. Jumătate din corul Operei a venit și ne-a cântat în Biserică «Vino-vino, mireasă». Nunta a ținut trei zile, iar masa festivă am făcut-o la Restaurantul «Victoria». Aici le-am cântat celor dragi «Sub streașina casei mele», care parcă îmi era predestinat vieții mele: rândunelul, care este lovit, moare și rândunica rămâne singură și zice: Amărâtă rândunică, cum rămâne singurică”... “Eu sunt. Au murit cei 5 copii, mi-a murit și soțul în 2001, după 45 de ani de căsnicie”.
Maria Lătărețu (1911-1972), Cântăreață română de muzică țărănească din Gorj și muzică populară. A fost una din cele mai îndrăgite interprete în domeniu, fiind supranumită “Privighetoarea Gorjului” sau “Crăiasa cântecului românesc”. În cariera sa a susținut un număr mare de concerte și a realizat numeroase înregistrări Radio, TV. A primit foarte multe premii, distincții, medalii, culminând cu Ordinul “Meritul Cultural”.
***
* “Gubernanților români... - Să se gândească mai întâi să se dobândească binele și fericirea cea de obște a neamului, nu fieștecare să umble după cum patima și pofta sa îl poartă”.
Samuil Micu (1745-1806), supranumit și Clain de la numele laic Maniu Micu, lingvist, istoric, iluminist teolog unit cu Roma, filolog, lexicograf, reprezentant al Școlii Ardelene..
***
* Despre negrii din Africa se spun multe ciudățenii. Când europenii le-au arătat pentru întâia oară oglinzile, s-au înspăimântat privindu-se în ele. Nu le venea să creadă că ar fi așa de urâți. Unii dintre ei s-au supărat și au spart oglinzile. Despre împărăteasa Elisabeta a Angliei și Maria Tereza a Austriei, istoria spune că, după o boală grea de vărsat, au spart oglinzile de necaz, văzându-se sluțite de boală. Despre o altă împărăteasă, spune istoria, că, sluțită fiind și ea de o boală grea de vărsat, nu suferea în jurul ei decât persoanele cele mai urâte. Toate oglinzile le-a spart și pe toți servitorii i-a înlocuit cu oamenii cei mai urâți. Cam așa este și cu lumea sufletească. Oamenii răi, păcătoși nu pot suporta și suferi oglinda Evangheliei. Purtarea celui credincios este o oglindă în care păcătosul își vede urâțenia lui cea sufletească. Sufletul este și el o oglindă frumoasă, de neam împărătesc. Dar din boala păcatului se urâțește, iar după ce se urâțește - tocmai ca împărătesele de mai sus - nu mai poate suferi oglinda Evangheliei și nici oamenii cei “frumoși” la suflet. Un suflet păcătos “sparge oglinda” - rupe Biblia, urăște Biserica, iubește întunerecul și pe oamenii cei răi și păcătoși. “Ferește-ne, Doamne, și ne tămăduiește de boala cea grea a păcatului!”
P.S. Galateni cap. 6, vers. 7-9: “Fraților! Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci cel ce va semăna omul, acela va și secera. Cel ce seamănă în trupul său însuși, din trup va secera stricăciune; Iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică. Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi”.
Cu dragoste creștină,
părintele Ilie
