În Uzina Dacia se produc 65 de mașini pe oră

Distribuie pe:

Uzina Dacia de la Mioveni are în prezent o cadență de producție de 65 de vehicule pe oră, aproape două treimi dintre ele fiind Duster.

Conform informațiilor prezentate miercuri jurnaliștilor, cu ocazia unei vizite în uzină, un autoturism este finalizat la fiecare 55 de secunde, rezultând o producție zilnică de 1.392 de vehicule. Dintre acestea, 65% sunt Duster, 25% Jogger și 10% Sandero Stepway și Logan.

Reprezentanții Departamentului Montaj Vehicule au precizat că asamblarea se face pe un flux de fabricație care măsoară 1.200 de metri și conține în același timp, de la primul post de lucru până la finalul procesului, un număr de 172 de vehicule.

Departamentul în care lucrează peste 1.700 de persoane, o treime fiind femei, conține șapte ateliere de fabricație, un atelier de mentenanță și un atelier pentru implementarea noilor proiecte.

Echipa Calitate este formată din 243 de responsabili de calitate, prezenți în toate departamentele de fabricație. 80% dintre ei sunt implicați în fluxul direct de verificare a vehiculelor, iar 15% realizează activități de supraveghere frecvențială.

Există 800 de puncte de control pe patru tipuri de caroserii, cu diverse tipuri de motor și cutii de viteză și diferite grade de echipare. Timpul de verificare pentru fiecare vehicul în camera calmă este de 15 minute, fiind controlate funcționalitatea, aspectul exterior și interior și funcționalitatea multimedia.

Validarea vehiculului și punerea în parametri se realizează cu ajutorul standurilor de reglaj și control pentru paralelism, aliniere faruri și sisteme de asistență pentru șofer. De asemenea, se realizează și primul rulaj de tip client în interiorul bancurilor de validare electrică și electronică.

În Departamentul Presaj, cel mai nou compartiment este Zona High Speed, o investiție de 37 de milioane de euro, finalizată în 2020, unde sunt realizate piesele de aspect - panouri de uși, capotă față, pavilion.

În funcție de complexitatea gamelor, pe linia de mare viteză se pot realiza 9.600 de piese într-un schimb de opt ore. În prezent sunt fabricate piese de serie pentru modelele Duster, Jogger, Sandero și Logan.

În Departamentul Caroserie lucrează 1.780 de persoane. Există două fluxuri de asamblare identice, unul dedicat exclusiv modelului Duster, cu o capacitate maximă de 40 vehicule/oră, iar celălalt pentru Jogger, Logan, Sandero Stepway și Duster, cu o capacitate maximă de 35 vehicule/oră.

În departament există 556 de roboți, procentajul de robotizare fiind în prezent de 44%.

Traseul de vizitare a inclus și Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia (UMCD), prezentată ca fiind una dintre cele mai complexe uzine de fabricație mecanică din Grupul Renault.

“Complexitatea este dată de numărul mare de procese de fabricație: turnare, uzinaj, asamblaj, presaj, sudură și cataforeza.

Produsele rezultate în urma acestor procese sunt piesele de aluminiu, motoarele, cutiile de viteze și elementele de șasiu care sunt livrate atât Uzinei de Vehicule Dacia, cât și altor uzine din Alianța Renault - Nissan - Mitsubishi”, au explicat reprezentanții uzinei.

Pentru fabricarea pieselor de aluminiu, UMCD dispune de cea mai mare turnătorie de aluminiu din Grupul Renault, cu o capacitate de 29.000 de tone de piese pe an. După turnare, piesele sunt uzinate, pentru îndepărtarea excesului de material și apoi ajung în liniile de asamblare ale uzinei sau sunt exportate către alte uzine ale Grupului Renault.

În Departamentul Motoare este fabricat motorul HR10, pe benzină și GPL, care echipează vehicule din gama Dacia - Sandero Stepway, Logan și Duster, dar și gama Renault Clio. Cutiile de viteze fabricate la UMCD sunt manuale, au șase trepte de viteză și sunt disponibile în două variante, TL4 pentru tracțiunea față și TL8 pentru tracțiunea 4x4. (Agerpres)

Lasă un comentariu