Doar 40% dintre angajați mai merg zilnic la birou

Distribuie pe:

Potrivit unui sondaj realizat recent de compania BestJobs, mai puțin de jumătate (40%) dintre angajați mai merg zilnic la birou, iar 3 din 5 iau în calcul să își schimbe jobul pentru a beneficia de flexibilitate.

Astfel, în prezent, 28% dintre angajați lucrează în sistem hibrid, 40% se duc zilnic la birou, iar aproximativ 30% lucrează exclusiv de la distanță. În perioada pandemiei, 7 din 10 respondenți au lucrat de acasă sau într-o formulă hibridă, iar datele actuale indică faptul că foarte puțini dintre ei s-au mai întors la stilul clasic de lucru, ce presupune mersul zilnic la birou.

În aceste condiții, companiile au fost nevoite să se adapteze, introducând noi facilități pentru a atrage oamenii înapoi la birou sau opțiuni flexibile de lucru. 14% dintre respondenți spun că angajatorul le permite lucrul de acasă pentru perioade limitate, 26% în regim hibrid, iar 21% pe termen nelimitat. Flexibilitatea modului de lucru a devenit atât de importantă încât 60% dintre respondenți au declarat că ei înșiși sau colegi de-ai lor au luat în calcul să își schimbe jobul din acest motiv, optând pentru unul care să le permită să lucreze cum își doresc.

“Raportul de forțe dintre companii și angajați s-a schimbat după pandemie, iar acest lucru se vede în puterea angajaților de a schimba un job care nu le oferă flexibilitatea de care au nevoie acum. Modul de lucru de acasă a schimbat abordarea oamenilor, care au ajuns să aprecieze acum drept un avantaj standard ceea ce altădată era perceput ca fiind un beneficiu extra”, afirmă realizatorii studiului.

Revenirea la birou, în cazul celor care s-au întors în formulă completă sau hibridă, a avut loc treptat. Jumătate dintre angajatori au decis în cursul anului 2022 să își aducă echipele la sediu, 12% s-au hotărât în acest an, iar pentru alți 4% urmează.

Printre motivele pe care angajatorii le-au oferit angajaților pentru a justifica nevoia întoarcerii la birou se numără nevoia de reconectare a echipelor și de socializare între colegi și departamente (36%), faptul că munca de la distanță a fost necesară doar în timpul restricțiilor (19%), scăderea performanței echipelor (12%) și afectarea culturii organizaționale (5%).

În noul context de lucru, ședințele cu echipa s-au mutat și ele preponderent online (70%), întrucât reunirea echipelor în același loc fizic a devenit tot mai dificilă.

*

Sondajul a fost efectuat în luna iunie 2023, pe un eșantion de 1.382 de utilizatori de internet din România. Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu