SEMNALĂM... SEMNALĂM - Reguli noi pentru etichetarea mierii

Distribuie pe:

În Parlamentul României a fost depusă o inițiativă legislativă pentru modificarea Legii apiculturii privind etichetarea amestecurilor de miere provenite din comunitatea europeană și/sau țări terțe, care trebuie etichetate corect, astfel încât consumatorii să știe exact ce cumpără. Inițiatorii susțin că aproximativ 40 de operatori din Uniunea Europeană au fost anchetați până în prezent, o parte fiind și sancționați. Conform aceleiași surse, investigațiile întreprinse de statele membre pe baza inspecției la fața locului, prelevarea de probe și examinarea acestora au demonstrat existența complicității între exportatori și importatori, dar și practici precum utilizarea siropurilor de zahăr pentru a altera mierea și a reduce prețul acesteia; Analize adaptate astfel încât să fie evitate eventualele problematici ce ar putea fi găsite în legătură cu amestecurile de miere/zahăr; Utilizarea de aditivi și coloranți pentru a adultera adevărata sursă botanică a mierii; Mascarea adevăratei origini geografice a mierii prin falsificarea informațiilor de trasabilitate.

Propunerile din proiectul de lege vizează articolul 17', alineatul (2), ce va avea următorul cuprins: “Pentru amestecurile de miere provenite din comunitatea europeană și/sau țări terțe, producătorii, procesatorii și comercianții sunt obligați să afișeze vizibil pe etichetă țara sau țările de origine, după caz, și cantitatea corespunzătoare acestora exprimată în procente”. Un nou articol, art. 17(1), prevede: “Se permite comercializarea produselor care nu sunt conforme cu art. 17, dar care au fost etichetate înainte de 1 octombrie 2023 în conformitate cu legislația în vigoare, până la epuizarea stocurilor”.

Vasile Bota

Lasă un comentariu