De Sânziene
Cununi de sânziene
se-aruncă pe case,
Străbunii privesc… Coronițele cad…
A vieții cunună aș vrea să revină,
Dar țigla e udă sub lacrimi de jad.
Se tânguie clopote-n vechea biserică,
Surâd sânziene pictate pe cer,
A mamei cunună n-a vrut să rămână….
Demult, îngropată-i sub lacrimi de ger.
În sat pregătite-s în corlițe seceri,
Recoltele-așteaptă, țăranu-i avid,
Eu, secera morții nicicând n-oi ierta-o…
Mi-a dat amintirea… Azi, câmpu-i arid.
Și plâng sânziene când rupt le e trupul
De mâini plămădite în câmpuri cu dor…
Eu trec mai departe… Sărut, trist, o cruce,
Iar viața îmi pare floral, trist, decor.
(Foto – gazetadebistrita.ro)