“Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”
“Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe o carte,/ În seara răzvrătită care vine/ De la străbunii mei până la tine,/ Prin râpi și gropi adânci/ Suite de bătrânii mei pe brânci/ Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă/ Cartea mea-i, fiule, o treaptă./ Așeaz-o cu credință căpătâi./ Ea e hrisovul vostru cel dintâi.” Sunt câteva versuri din poezia “Testament” a marelui scriitor Tudor Arghezi.
S-au împlinit (14 iulie - n.n.) 56 de ani de la plecarea lui Tudor Arghezi către veșnicia dumnezeiască. Numele său real a fost Ion N. Theodorescu, s-a născut la 23 mai 1880, în București, într-o familie originară din Târgu Cărbunești, județul Gorj.
Înainte de a se stabili la casa lui, din Mărțișor, împreună cu soția Paraschiva și cei doi copii, Mitzura și Baruțu, a avut o existență demnă de un roman, Arghezi fiind, pe rând, un tânăr fără studii liceale încheiate, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon, muncitor în străinătate ca bijutier și ceasornicar, deținut în două rânduri din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist și deținător al unui copil ilegitim, pe nume Eliazar Lotar Teodorescu.
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură este distins cu Premiul Național de Poezie. Apoi, este ales membru al Academiei Române, primind numeroase titluri și premii, chiar Premiul
Internațional Johann Gottfried von Herder, acordat de Universitatea din Viena.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca “poet național”. În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.
Arghezi a fost un inovator al limbajului poetic, a tratat limba română cu o reverență spirituală originală, complexă, profundă. Poezia și scrierile sale continuă să reprezinte o forță creativă în literatura română și să inspire generații de cititori și scriitori.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, fie-i memoria veșnic binecuvântată!
MARIUS PAȘCAN
De-abia plecaseși
De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ți-aș fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
Tudor Arghezi
