* “Avem o singură Istorie, un singur Eminescu, o singură Dunăre, și un singur Dumnezeu. Avem o singură Patrie, și ea se cheamă Limba Română”. “Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i frontierele despărțitoare. De poporul român depinde pe unde vor trece mâine granițele U.E.: pe râul Prut sau pe dincolo de Nistru. Este o misiune a istoriei de care poporul român trebuie să fie mândru și pe deplin responsabil! Să ne regăsim mai întâi în ROMÂNIA, iar împreună cu ea - și-n Uniunea Europeană. E unica noastră șansă. Așa să ne ajute Dumnezeu”.
Nicolae Dabija (1948 - ), scriitor, istoric literar, om politic, patriot unionist basarabean
***
* “Un Popor” trebuie să voiască a trăi în orice moment după porunca înaintașilor și după nevoile celor ce vor veni. Oricine are dreptul să fie mândru de strămoșii săi, dacă e în stare să-și îndeplinească “datoria de a-i imita”. O țară se poate moșteni, dar nu și puterea de a o lăsa moștenire urmașilor”. (Din păcate, azi o parte din cei ce conduc țara, o iau ca pe propria lor moștenire; fac cu ea ce vor: ei cu neamurile, prietenii avuți, afaceriști cu bani, iar omul de rând chiar dacă are “materie cenușie” mai multă, trebuie să stea în spatele ignoranților și a ignoranței, dar..., ce e val, ca... valul trece...).
Nicolae Iorga (1871-1940), cel mai mare istoric al României, scriitor, dramaturg, orator, memorialist
***
*. “Țara noastră trebuie s-o păstrăm întreagă, și cel mai bun lucru ce-l putem face este să căutăm s-o servim și s-o ilustrăm prin talentele noastre, prin virtuțile noastre și prin brațele noastre dacă trebuie. Să fim oameni ai țării noastre, să ridicăm sus stindardul ei înafara hotarelor fără de care nu poate fi un stat... Să dăm Patriei ceea ce este al Patriei, fiindcă odată și odată și ea ne va fi judecătorul nostru”.
Mihail Kogălniceanu (1817-1891), om politic, istoric, orator, scriitor român
P.S. “Pe urma unui semănător, două grăunțe se înțelegeau astfel: - Vezi tu, surato? zise un grăunte rămas neacoperit de pământ. Pe tine te-a acoperit grapa semănătorului. Eu însă am scăpat neîngropat. Eu mă desfătez acum la lumina soarelui, iar tu zaci în groapă, în întunerec. Dar în clipa când astfel vorbea, sosi o cioară și îl înghiți. Grăuntele cel îngropat, în schimb, nu peste mult timp, ieși afară într-un spic frumos de grâu”.
Să învățăm din această pildă că este mai bine să ne ținem îngropați în diferite încercări ale vieții; nu trebuie să deznădăjduim. Este mai bine așa decât să ne “fure păsările cerului” (Luca cap. 8, vers. 5).
Cu dragoste creștină,
părintele ILIE SĂRMĂȘANUL
