Nu trece lună fără să fim îngroziți de ororile care se petrec în România avându-i protagoniști pe copii, adolescenți, tineri.
Doar în ultimele luni, am văzut cum, în București, un elev a pus cuțitul la gâtul profesoarei de limba japoneză. Un adolescent a ucis o fată de 14 ani și l-a înjunghiat pe prietenul acesteia în Grădina Botanică din Craiova. Alt adolescent a fost înjunghiat din senin pe stradă, în Teleorman, de un tânăr debusolat psihic. Iar la finalul săptămânii trecute, o fată din Vaslui a fost găsită moartă sub o bancă într-un parc din Mangalia, după ce a fost ucisă de cea mai bună prietenă a sa, cu care lucra pe timpul verii la un hotel din Saturn.
Oameni buni, ce se întâmplă cu a noastră țară? Vedem aproape zilnic cazuri de tineri distruși sau morți din cauza drogurilor, bătăi groaznice între copii difuzate prin social media, un limbaj suburban reverberat de așa-zisa (sub)cultură de cartier, de după blocuri, de asemenea “manelizat” și cu mare audiență în rândul puștimii, deținând supremația topurilor muzicale. Nu e cazul să generalizăm, dar pare că e contagios, periculos și dominant.
Putem căuta explicații în lipsa de educație și școală, în familii dezorganizate, rătăcirea față de credința dumnezeiască și biserică, anturajul degradant, înstrăinarea față de repere valorice valide pentru tinerele generații, debusolarea și lipsa de siguranță materială, teribilismul vârstei ș.a. Mai sunt și jocurile online care îmbată neuronii încă instabili ai unor copii, făcându-i să confunde spațiul virtual cu lumea reală. Constatăm, totodată, o sporire consecventă a agresivității în spațiul public, implicit prin violența de limbaj promovată chiar și la nivelul mass-media.
Însumarea tuturor acestor cauze poate constitui o explicație a situației nefaste în care a ajuns societatea în prezent, însă ce am putea face pentru a contracara această decădere, ce soluții există, ce poate face instituțional statul român?
Marius Pașcan
