Numele lunii octombrie provine din latinescul “ october”, care semnifică cifra opt (octo), deoarece luna octombrie era a opta lună în calendarul roman.
Octombrie este supranumit Brumărel, adică luna în care prima brumă se așază pe sol, în această perioadă țăranii preocupându-se în special de treburile gospodăriei: se culeg poamele, se strâng porumbul, cartofii și napii, se sapă în jurul pomilor, se curăță de mușchi și de crengi uscate, se macină făina pentru iarna întreagă, se feresc stupii de umezeală și de vânturile reci, se finalizează culesul strugurilor, se taie hameiul și se culege ghinda * La 23 octombrie se face trecerea în semnul zodiacal Scorpion * Potrivit tradiției populare, dacă în octombrie este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, luna ianuarie va fi blândă și mai caldă. Dacă va ploua mult, în decembrie, vântul va bate puternic, dacă tună, iarna va fi ușoară, iar dacă este ceață multă, va fi zăpadă multă în decembrie * Dacă frunzele arborilor cad curând, anul următor va fi roditor, dacă nu, iarna va fi târzie, dar grea * Prima zi a lunii era consacrată, în vechime, unui sfânt aproape necunoscut: Sfântul Procoavă, despre care se credea că Dumnezeu l-a sfințit printre primii, dându-i sarcina de a acoperi pământul cu primul strat de zăpadă.
1 octombrie - Acoperământul Maicii Domnului
Este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. La 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi.
14 octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva
Este un motiv de bucurie, pentru milioane de credincioși, mulți dintre ei mergând în pelerinaj la moaștele Sfintei în Iași.
Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, în apropiere de Constantinopol (azi, Istanbul). Se spune că, în copilărie, a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-și dăruiască hainele săracilor și să se retragă în pustie.
Potrivit scrierilor bisericești, într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reîntoarcă în locurile natale. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: “Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.
Fără să spună cuiva cine este și de unde vine, Sfânta Parascheva s-a întors la Epivat și, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul, fiind îngropată ca o străină.
Moaștele au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate, pe 14 octombrie 1641, în Mânăstirea “Sfinții Trei Ierarhi”, iar în 1887, au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași.
În popor, Sfânta Parascheva e percepută ca fiind “mare la trup și urâtă la chip”, dar cu un suflet bun, pentru că-i ferește pe oameni de boli, grindină, trăsnet și pe copii îi apără de deochi. I se mai spune și Sfânta Vineri.
Această zi marchează și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale. Se postește și nu se lucrează, altfel existând pericolul apariției unor boli. La sate, se fac focuri în curte, pentru a alunga spiritele rele. În această zi, ciobanii nu cioplesc nimic, să nu le iasă mieii tărcați. Dis de dimineață, ciobanii trebuie să verifice cum au dormit oile. Dacă stau grămadă, e semn că va fi iarnă grea, geroasă, dacă sunt împrăștiate, iarna va fi blândă. Dacă de Sfânta Parascheva nu plouă, atunci iarna va veni curând.
18 octombrie: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (Lucinul)
Este ziua în care se săvârșeau rituri pentru îndepărtarea lupului din preajma turmelor de oi. Era interzisă scoaterea gunoiului și a cenușii din vatră, pentru ca lupii să nu găsească cărbuni aprinși, care le-ar fi favorizat fecunditatea. De asemenea, în această zi nu se pronunța cuvântul “lup”, termenul fiind înlocuit cu cel de “gadină” și erau sistate activitățile ce implicau prelucrarea lânii și a pieilor de oi. Aceste practici populare se intersectau cu cele religioase. Oamenii țineau post negru și se rugau pentru a fi feriți de lupi.
26 octombrie: Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Întrucât nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat. Iubind viața ascetică, se va retrage într-o peșteră. Nu se știe cât timp a stat acolo și nici când a trecut la cele veșnice. Tradiția spune că înainte de a muri, s-a așezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în anul 1912.
Originea numelui Dimitrie e grecească și amintește de vechea zeiță Demeter. Creștinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui “demomater” - “maica poporului” (demos - popor; mater - mama). La noi, pe lângă numele bărbătești Dumitru, Dimitrie, (cu variante și diminutive ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima, respectiv Mitruș, Mitruț, Mitrel, Mitrică, Mituș, Mitel, Mitică, iar uneori Mitty, sub influenta occidentală), există și numele femeiesc Dumitra, cu diminutivul Dumitrița.
În calendarul popular românesc, Sâmedru (Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir) împreună cu Sângeorz (Sfântul Gheorghe) sunt considerați drept sfinți care împart anul în două jumătăți, între care granițele sunt marcate de sărbători cu caracter pastoral. În acest sens, vara, patronată de Sângeorz, ține de la 23 aprilie la 26 octombrie. Dacă Sfântul Gheorghe, “cap de primăvară”, mai tânăr și mai năvalnic, are sarcina de a înfrunzi codrul și poartă la brâu cheile cu care descuie vara, Sfântul Dumitru are cheile cu care încuie vara și descuie iarna și are misiunea desfrunzirii codrului, toamna. Între cei doi este încheiată o învoială pe viață și pe moarte: dacă arborii sunt neînfrunziți pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz.
De Sâmedru are loc arderea rituală a unui animal-jertfă (oaia) sau numai aprinderea unui rug pe care arde substitutul jertfei, de obicei un arbore, simbol antropomorf. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, “toamna târziu, oierii din unele sate subcarpatice celebrează, fără să mai cunoască semnificația obiceiului, moartea și renașterea lui Sâmedru, zeu de origine indo-europeană, care a preluat numele și data de celebrare ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic din calendarul creștin. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârșit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată imediat de renașterea acestuia prin incinerarea trupului neînsuflețit”.
Tot Ion Ghinoiu, în lucrarea “Panteonul românesc”, descrie ceremonialul, subliniind spectaculozitatea sa: “În după-amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii însoțite de câte 2-3 feciori merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăță de crengi și îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsuflețit (butucul sau trunchiul copacului de 10-15 metri), numit par, fixat în poziție verticală și gătit cu cetină verde se numește Focul lui Sâmedru. Înălțimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat. /.../ La lăsarea serii, în liniște și cuprinși de emoții, copiii aprind Focul lui Sâmedru. Când rugul începe să lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigăte de bucurie, adresând invitația la cea mai mare sărbătoare a anului: Hai la Focul lui Sâmedru! În jurul rugului se adună, pe vecinătăți, copii, tineri, maturi și bătrâni. Toată suflarea satului participă la taina renașterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la înmormântarea oamenilor, covrigi, fructe și băutură...”.
Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.
De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele. Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.
Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru: dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă; dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele; se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză. (surse și foto - azm.gov.ro, doxologia.ro, crestinortodox.ro, tarancutaurbana.ro)
Documentar de ILEANA SANDU
