Siberia era plină de moldoveni. Femeile noastre, ca să-și reverse durerea înstrăinării, compuneau diferite cântece, dar cel mai sfâșietor era: “Beria, Beria,/ Ai umplut Siberia/ Nu cu hoți, nu cu tâlhari,/ Cu moldoveni gospodari.// De la sapă, de la plug/ I-ai luat pe toți buluc/ Din livezi și de la vii/ I-ai adus în reci pustii.// I-ai adus cu mic, cu mare,/ Să-ndure zile-amare,/Amare și înghețate,/ De vii, de morți blestemate.// Fi-ți-ar, Berie, să-ți fie,/ Să n-ai scânduri de sicrie,/ Să zdohnești ca un bandit,/ De tot neamu-afurisit”. Când obțineam învoire să plec în Șadrinsk, centrul raional, un orășel cam la 50 km de noi, peste tot auzeam vorbă românească. După șocul din iulie 1949, când au fost smulși de la baștină, de la pământ, de la neamuri și tradiție, când le-a fost confiscată întreaga avere, când au fost aruncați în pustiurile și barăcile siberiene câte 2-3 familii într-o cămeruță de 8-10 m pătrați, după acel șoc devastator, moldovenii și-au revenit treptat și au impus valorile și modul lor de viață în localitățile de exil. Deportații au căutat permanent buna conviețuire cu comunitățile locale, dar rușii, îndoctrinați și orbiți de morbul superiorității, îi tratau pe “dușmanii poporului” ca pe paria, exploatatori hrăpăreți, oameni de prisos și periculoși în drumul lor spre comunismul mondial. Ca să vorbim deschis: ce civilizație am găsit noi acolo de ei își dădeau aere de superioritate? Nici cel mai uitat și prăpădit sat din Basarabia nu arăta așa de jalnic și înapoiat ca satele siberiene. Propagandă goală, coadă de păun! Case de nimic, rablagite, neîncăpătoare, încărcate de păduchi și ploșnițe, neîngrijite cu deceniile, în niciun sat nu am văzut un gard sau o poartă. Măcar arbori nu aveau la margine de drum sau lângă casă. Femei amețite, bărbați agresivi, beți criță, care căutau scandal cu deportații și își ciomăgeau soțiile ca niște turbați, copii vagabonzi puși pe furturi și trândăveală. Lesbianismul, de care moldovenii se cruceau când auzeau că Mașa e însurată cu Dașa, era frecvent practicat în satele siberiene. La început, și ultima lepădătură din sat, ieșită după o beție din șanț, îți scuipa în obraz și te împroșca cu un pachet de cuvinte murdare, fiindcă se știa că dacă apare un conflict dintre localnici și deportați, fără nicio cercetare, deportații erau vinovați și urma “catorga” (ocna). Unele băștinașe aveau cerul gurii negru că moldovencele aveau bărbați, copii, familie și nu erau snopite în bătăi ca ele, ci se înțelegeau și se ajutau. Vai, ce șoc pentru ele a fost când moldovencele au început să nască. Țipau că ele trebuie să robească, nu să înmulțească... dușmanii poporului. Când am întâmpinat Anul Nou, 1950, și noi am început, după datina străbună, să semănăm familiile și cunoscuții, să colindăm, să urăm și să dansăm “Capra”, băștinașii au înmărmurit la văzul acelui spectacol nespus de modest, le-a dispărut pe un timp duhul șovin, aerele de superioritate. Iar în 1951, când am obținut dreptul să ne construim case individuale, coada de păun s-a micșorat, fiindcă în scurt timp, în Krutiha, a apărut mahalaua moldovenească, un sat în sat, cu case spațioase, cu fântâni, gard și poartă, cu pomi fructiferi și zarzavaturi în grădină. Cu flori în ferești, “ca acasă”: mușcate, crăciunel, aloe, busuiocel. Și casele le-am împrejmuit cu brâie de flori ca în Moldova, și pe lângă gard am plantat mălini, călini, mesteceni. Personal, am adus primii șapte meri de soiuri rezistente la ger, care s-au adaptat și au început să rodească. Peste tot unde moldovenii puneau mâna, pământul Siberiei învia. Colhozul lor, veșnic dator și cu mâna întinsă, moldovenii l-au pus pe picioare și l-au făcut bogat. Dar câte unelte agricole au inventat băieții noștri! Veneau din alte localități la atelierul unde lucram ca strungar să le facem cultivatoare, pluguri, grape, coase, greble, sape etc. Teodor Cobâleanu, un flăcăuan din Dereneu, Călărași, devenise un agricultor cu renume în regiune. După moartea lui Stalin am ajuns o comunitate peste care nu mai puteau călca abuziv, când le abătea, nici localnicii, nici autoritățile. În 1955 ne-a vizitat o comisie de la centru: șeful enkavedist, când a văzut mahalaua “boierească” a moldovenilor, a exclamat în public: “Aveți noroc că s-au schimbat timpurile, că statul ar trebui să vă deschiabureze încă o dată și să vă ducă în lagărele din Vorkuta”.
Și încă un aspect esențial în civilizarea Siberiei: satele de acolo nu aveau biserici și viață spirituală, așa că moldovenilor le-a revenit misiunea să mențină focul credinței pe un pământ străin, dar ortodox. Cu toată “reeducarea comunistă” și amenințările autorităților să nu practicăm ritualurile religioase, moldovenii au stat uniți sub crucea lui Dumnezeu. În taină făceam rugăciunile, botezul, cununia și înmormântările. Sărmana mamă, când a fost smulsă pentru totdeauna din casa ei de la Codreanca, a luat cu ea cea mai scumpă avere - icoana de cununie, pe care a ținut-o cu ea până a fost coborâtă în pământul înghețat de la Șadrinsk. Nu pot uita că atunci când mi s-a născut a doua fiică, bolnavă și distrofică, viața copilei atârna de rugăciunile fierbinți ale mamei, care ne implora, pe mine și Grada, să plecăm pe ascuns la o biserică și să botezăm fetița. Fiica plângea încontinuu, nu se dezvolta și murea în brațele noastre. Comenduirea ne-ar fi arestat dacă părăseam Krutiha fără învoire. Iar șeful ei, Axentiev, avea inimă de câine în el. Atunci mamei i-a venit ideea să-l invite pe fratele din Moldova în vizită, iar când comenduirea ne-a învoit în oraș să-l întâmpinăm la gară, mama a luat nepoțica și a plecat la biserică, unde a botezat-o. Din clipa când a fost botezată, fiica s-a cumințit, a început să doarmă liniștită și a crescut ca un copil normal. După moartea călăului tuturor popoarelor, Stalin, mai mulți ruși veneau la moldoveni să ia agheasmă, lumânări, să întrebe de sărbătorile ortodoxe, de un ritual sau altul. Până la urmă, am reușit să ne înfrățim cu unii sibirieni locali, nu în temeiul ideologiei comuniste, ci al reîntoarcerii lor către ortodoxie.
(Va urma)
Alecu Reniță - Literatura și arta
