Concubinajul, la fel de sănătos precum... Mariajul

Distribuie pe:

În urma unui studiu desfășurat pe o perioadă de 6 ani, cercetătorii americani de la Universitatea Cornell, citați de descopera.ro, susțin că, în ceea ce privește sănătatea fizică, bunăstarea psihologică și stima de sine, căsătoria nu aduce niciun avantaj în plus față de coabitare (concubinaj). Potrivit acestora, relația romantică în sine aduce aceste beneficii, nu căsătoria.

“Cercetarea noastră a dezvăluit că, pentru multe persoane, starea de concubinaj este o opțiune mai bună decât căsătoria. Participanții la studiu care trăiau în concubinaj erau mai fericiți și prezentau un nivel mai ridicat al stimei de sine decât persoanele căsătorite.

Acest lucru s-ar putea datora faptului că, în concubinaj, persoanele dispun de mai multă independență și se pot concentra mai mult pe dezvoltarea personală, lucru care se dovedește extrem de important pentru multe persoane în anumite etape ale vieții. De asemenea, coabitarea implică mult mai puține obligații nedorite în comparație cu căsătoria.

Majoritatea studiilor efectuate până acum comparau persoanele căsătorite cu cele care nu se aflau într-o relație, însă în noua cercetare am studiat viața a 2.737 de persoane singure de-a lungul a 6 ani, observându-le atunci când au început o relație ori s-au căsătorit. Participanții la studiu și-au evaluat starea de sănătate și de fericire, răspunzând la un chestionar despre stima de sine, depresie și legăturile cu prietenii și familia.

De-a lungul celor 6 ani, aproximativ 900 de participanți s-au căsătorit ori s-au mutat cu un partener. În general, atât căsătoria, cât și concubinajul au avut un efect pozitiv asupra stării de sănătate. Atât persoanele căsătorite, cât și cele care doar locuiau împreună cu partenerul au fost mai fericite și au înregistrat un număr mai mic de episoade depresive în comparație cu persoanele care nu se aflau într-o relație.

De asemenea, am descoperit că, atât persoanele care se căsătoresc, cât și cele care doar coabitează tind să limiteze timpul petrecut cu prietenii și cu familia în comparație cu persoanele care nu se află într-o relație.

Prin urmare, perspectiva conform căreia căsătoria este soluția pentru multe dintre problemele societății nu este realistă. Studiul nostru arată clar că și alte forme ale relațiilor de cuplu aduc aceleași beneficii. Căsătoria nu mai este unica metodă prin care cuplurile devin mai fericite și mai sănătoase, de aceea nu încurajăm folosirea fondurilor publice pentru promovarea căsătoriei în dauna altor structuri familiale”, afirmă oamenii de știință americani. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu