România a coborât în ierarhia FIFA!

Distribuie pe:

Naționala României a coborât un loc față de luna trecută, de la 47 pe 48, în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) publicat joi. Tricolorii au regresat în ciuda faptului că nu au pierdut în partidele jucate luna aceasta în preliminariile EURO 2024, remizând cu Belarus în deplasare (0-0) și învingând Andorra (4-0) la București. România a început anul pe 52, iar în aprilie a urcat pe locul 46, după care a oscilat între 47 (iunie, septembrie) și 48 (iulie, octombrie). În primele cinci locuri ale ierarhiei nu s-a înregistrat în ultima lună nicio schimbare, campioana mondială Argentina menținându-se pe primul loc, urmată de vicecampioana mondială Franța, de Brazilia, Anglia și Belgia. Portugalia, care are un palmares impecabil în preliminarii, a reușit un salt de două locuri și a urcat pe 6, în timp ce Spania a ajuns pe 8 (+2). Adversarele României din preliminariile EURO 2024 ocupă următoarele poziții: Elveția se menține pe locul 14, Israelul, deși nu a jucat, a urcat un loc, și se află pe 71, Belarus a reușit un salt de cinci poziții și e pe 100, Kosovo a urcat șase locuri și este pe 105, iar Andorra a coborât șase locuri și se găsește pe 159. Următorul clasament va fi publicat pe 30 noiembrie, după încheierea preliminariilor EURO 2024.

Lasă un comentariu