Indemnizațiile de însoțitor restante, pentru persoanele cu dizabilități grave, aprobate prin rectificare bugetară

Distribuie pe:

Având în vedere faptul că Guvernul nu a virat încă fondurile necesare pentru lunile august și septembrie, la propunerea primarului Soós Zoltán, Consiliul Local a decis ca întreaga sumă de aproape 5 milioane de lei să fie plătită din bugetul local. De această sumă vor beneficia aproximativ 1.200 de persoane.

Indemnizația de însoțitor lunară aferentă persoanelor cu dizabilități grave este în prezent de 1.890 de lei, urmând să crească începând cu luna octombrie 2023. Din această sumă, contribuția Municipiului este de 10%, iar diferența de 90% reprezintă contribuția statului.

Municipiul Târgu Mureș a prevăzut încă de la început, în buget, contribuția proprie de 10% (aproximativ 200.000 de lei/lună) necesară tuturor persoanelor afectate, pentru fiecare lună, până la finalul anului.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate, având în vedere lipsa unui răspuns oficial din partea instituțiilor responsabile până la acest moment, primarul Soós Zoltán a propus ca, până la rezolvarea blocajului de la nivel central, Municipiul să plătească sumele restante din bugetul propriu, urmând să recupereze aceste sume la momentul în care acestea vor fi virate de către Guvern. În acest sens, bugetul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș a fost rectificat cu 6,2 milioane de lei, fiind incluse și sume pentru ONG-uri.

Lasă un comentariu