O lebădă a fost găsită moartă lângă cuibul distrus, după ce câțiva adolescenți i-au zdrobit cu cărămizi ouăle și i-au ucis puii nenăscuți. Potrivit activiștii care monitorizau păsările, lebăda nu s-ar fi despărțit zile în șir în cuib și și-a fi plâns singură durerea. Acolo a fost găsită fără viață, iar aceștia spun că pasărea a murit de tristețe. Scenele s-au petrecut în Manchester, iar imaginile triste au devenit rapid virale pe internet. Mama lebădă a fost găsită moartă nu la mult timp după ce tatăl lebădă a dispărut, mai scrie sursa citată. Potrivit activiștilor de mediu care monitorizau cuibul păsării, un singur ou a rămas intact, din cele șase pe care le clocea. Au existat numeroase cazuri în care lebedele au murit după ce și-au pierdut partenerii, în condițiile în care păsările din această specie se împerechează pe viață. Durata de viață a lebedelor este între 20-30 de ani. (Sursa: adevărul.ro)
“Aici e înțelepciunea”
Cei mai mulți nu își pot imagina o lume fără numere. Oamenii spun “am trei copii” sau “am nevoie de opt ouă pentru această rețetă”. De aceea este remarcabil că există culturi care nu folosesc numere. Sunt numite anumerice. Printre aceste culturi se află unele triburi din Amazonia. Acești oameni desemnează cantitățile cu termeni cum ar fi “câteva” sau “puține”. Când cercetătorii au studiat triburile anumerice, adulții acestor triburi se chinuiau să țină socoteala nucilor scoase dintr-o cutie. Acest lucru s-a întâmplat chiar și atunci când experimentul includea numai patru nuci. Altminteri, persoanele anumerice sunt la fel de inteligente ca restul oamenilor.
Interesant este faptul că toate ființele umane se nasc anumerice. Este nevoie de o întreagă societate - familie, sistem de educație și semeni - pentru a învăța o persoană să înțeleagă lumea complexă a numerelor.
“Puiule, acesta e darul meu pentru tine!”
Era odată un băiețel, care cât mergea și stătea la școală, își ținea mereu pumnul de la mâna stângă închis. Când îl asculta învățătoarea, se ridica și răspundea ținându-și pumnul strâns, scria cu dreapta, iar pumnul de la mâna stângă tot bine închis și-l ținea.
Într-o zi, și pentru a face pe plac celorlalți elevi, învățătoarea îl întrebă de ce stă astfel.
Băiețelul nu voia să răspundă, dar la insistențele învățătoarei, și, mai ales, pentru a-și mulțumi colegii de clasă, se hotărî să-și dezvăluie secretul: “În fiecare dimineață, când plec la școala, mama îmi dă în palma stângă un sărut, iar apoi, închizându-mi mâna, îmi spune zâmbind: «Puiule, acesta e darul meu pentru tine!» De aceea țin mereu pumnul închis, înăuntru se află sărutul mamei mele!”.
AUREL VÂGA
