Dr. Magyary Elõd, ales președinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Mureș

Distribuie pe:

Duminică, 19 noiembrie, au avut loc alegerile pentru stabilirea noii conduceri a Colegiului Medicilor Stomatologi din județul Mureș. În urma scrutinului în funcția de președinte al colegiului a fost ales dr. Magyary Elõd. Alături de el, din Biroul Executiv mai fac parte doi vicepreședinți, dr. Saviana Dorela și dr. Blanka Timea Petcu, secretarul, dr. Mülfay Katalin, și trezorierul, dr. Doralint Daniel Totu.

Magyary Elõd (53 de ani) a absolvit Colegiul de tehnică dentară “Victor Babeș” din București, în 1993, și Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Târgu Mureș în 2009. Este proprietarul Dentalcentrum și medic în cadrul acestei societăți.

Medicul târgumureșean a delcarat, ieri, pentru “Cuvântul liber” că “În primul rând doresc ca și pe această cale să le mulțumesc colegilor mei care au participat la acest eveniment și să le mulțumesc pentru încrederea acordată prin votul exprimat. Mă simt onorat că am fost mandatat să ocup această funcție. Pe durata mandatului obținut, alături de colegii mei, voi asigura buna funcționare a acestui organism profesional”. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu