ACȚIUNE PENTRU PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL

Distribuie pe:

În cursul acestei zilei de ieri, 24 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul specialiștilor de profil din cadrul Consiliului Județean Mureș și al Direcției Județene pentru Cultură Mureș, au efectuat o acțiune, în localitatea Măgherani, în interesul protejării patrimoniului cultural național.

În urma activităților desfășurate, au fost identificate 23 de imobile clasificate ca monumente istorice în grupa B, fiind reprezentative pentru patrimoniul cultural local, a căror proprietari ar fi efectuat lucrări de construire fără autorizație ori cu nerespectarea legislației specifice în vigoare.

Astfel, polițiștii au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal și executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 50/1991.

Cu ocazia activităților, trei persoane au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de suportul polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului și Serviciului Criminalistic, iar activitățile de control au fost sprijinite de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În cauză cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, informează IPJ MUREȘ.

Lasă un comentariu