ISU MUREȘ - Misiunile pompierilor mureșeni din perioada 08-11.12.2023

Distribuie pe:

Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.

Din data de 8 decembrie a.c., până în dimineața zilei de 11 decembrie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “HOREA" al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 192 situații de urgență, și anume 6 incendii, 3 accidente rutiere, 6 alte situații de urgență și 177 misiuni medicale SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:

* Vineri, 8 decembrie, în jurul orei 16.00, Detașamentul de Pompierii Târnăveni a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2, în colaborare cu un echipaj de pompieri din cadrul SVSU Iernut, la un accident rutier produs între un autoturism și un autocamion, pe autostrada A3, sensul de mers către Târgu Mureș. În urma impactului, unul dintre pasageri, o femeie în vârstă de aproximativ 55 ani, a necesitat intervenția echipajului de descarcerare, pompierii acționând prompt pentru extragerea acesteia din autoturism. Victima a fost preluată ulterior de elicopterul SMURD, suferind multiple leziuni (cod galben medical) și transportată la UPU Târgu Mureș. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor, respectiv cele de îndepărtare a efectelor negative generate de eveniment, în vederea deblocării circulației.

* Tot vineri, 8 decembrie, în jurul orei 20.00, Detașamentului Târgu Mureș a intervenit cu două autospeciale de stingere, în localitatea Călușeri, în urma izbucnirii unui incendiu la o casă de locuit situată pe strada Principală. La sosirea echipajelor la fața locului, s-a constatat faptul că incendiul a cuprins tavanul unei încăperi a casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 20 mp, fiind limitat, localizat și lichidat în scurt timp. Nu s-au înregistrat victime surprinse de incendiu. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric.

* Sâmbătă, 9 decembrie, în jurul orei 15.00, pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, în colaborare cu o ambulanță din cadrul SAJ Mureș, la un accident rutier produs pe strada Delureni din localitatea Sâncraiu de Mureș. În accidentul rutier a fost implicat un singur autoturism cu doi ocupanți, ieșit în afara părții carosabile, avariind o conductă de gaz. În urma evenimentului, cei doi pasageri au fost imediat preluați de echipajul SAJ care le-a acordat primul ajutor, fără a fi necesar transportul la spital. La fața locului a acționat un echipaj de intervenție din partea distribuitorului de gaze pentru oprirea alimentării și remedierea avariei. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor.

* Duminică, 10 decembrie, în jurul orei 7.00, Punctul de Lucru Sovata și Stația de Pompieri Miercurea Nirajului au intervenit pe strada Principală din localitatea Sovata, în urma izbucnirii unui incendiul la o casă de locuit. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj de pompieri din cadrul SVSU Sovata, care au constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat la acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 50 mp și la etajul acesteia pe o suprafață de aproximativ 40 mp, fiind localizat și lichidat în cel mai scurt timp. Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilit ca fiind efectul termic al curentului electric.

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Compartiment Informare și Relații Publice

Sergent major OLTEAN Valeria-Georgiana

Lasă un comentariu