Prințul Harry, obligat să plătească despăgubiri unui tabloid britanic

Distribuie pe:

Prințul Harry a fost obligat luni să plătească suma de 48.000 de lire sterline (56.000 de euro) companiei care editează publicația Mail on Sunday, după ce a pierdut o rundă într-un proces de calomnie împotriva acestui tabloid britanic, transmite AFP.

Unul dintre numeroasele procese intentate de fiul cel mic al regelui Charles al III-lea împotriva ziarelor britanice vizează un articol referitor la protecția polițienească a prințului Harry în timpul călătoriilor sale în Regatul Unit.

Articolul aflat în litigiu, publicat în februarie 2022, îl acuza pe Harry, pe nedrept potrivit apărării acestuia, că ar fi “mințit” și că ar fi “încercat să țină secret” demersul său împotriva guvernului în vederea obținerii protecției polițienești în această țară.

După ce vineri nu a fost acceptată o solicitare a ducelui de Sussex de respingere a argumentelor prezentate de avocații companiei care editează Mail on Sunday, justiția britanică a dispus luni că prințul trebuie să achite acesteia 48.447 de lire sterline până la 29 decembrie.

Întrucât Harry și soția sa, Meghan Markle, au părăsit familia regală britanică și Marea Britanie, ei nu mai au dreptul să beneficieze de protecție polițienească pe cheltuiala contribuabililor din această țară.

Fiul regelui, care, prin urmare, este nevoit să recurgă uneori la protecție privată, pe cheltuiala proprie, a solicitat protecție din partea poliției pe perioada deplasărilor în Regatul Unit, obligându-se la plata acestui serviciu din fonduri personale, însă cererea i-a fost respinsă în luna mai.

El a inițiat ulterior al doilea set de proceduri pe această temă, în care contestă decizia de a plăti în mod sistematic pentru securitatea sa în timp ce se află în Regatul Unit.

Recursul lui Harry contra ministerului de Interne britanic viza în special decizia luată de autorități în februarie 2020 de a-i fi acordată doar uneori protecție polițienească. (Agerpres)

(Foto: https://ro.wikipedia.org/)

Lasă un comentariu