Praznicul, pe care întreaga creștinătate îl așteaptă cu ocazia acestei sărbători a nașterii Domnului, nu a fost nici pe departe un eveniment spontan în istoria omenirii, ci a fost profețită cu mult timp înainte. Profeții pe care le aduc la cunoștință celor mai puțin preocupați de acest aspect, ca urmare a studiului personal întreprins asupra acestui fenomen religios crucial, în vederea scrierii unei cărți destinate profețiilor mesianice. Rezultă că primele informații biblice cu caracter profetic sunt regăsite în prima carte din Vechiul Testament (Facerea 3:15). Pentru cititorii mai puțin cunoscători ai acestui text biblic veterotestamentar, Moise, presupusul autor al celor cinci cărți din Vechiul Testament, cu circa 1440 de ani î.Hr., evidențiază faptul că în blestemul adresat de Domnul, șarpelui, pentru influența nefastă pe care a avut-o față de primii oameni, de a încălca porunca Sa, de a nu gusta din Pomul cunoștinței binelui și răului, era anticipată dușmănia dintre diavol, simbolizat prin acel șarpe, și femeie, prima fiind Eva, mai corect spus, dintre diavol - șarpe și seminția acelei femei, se va naște “cel” care va ținti capul șarpelui (știut fiind că șarpele nu moare decât atunci când îi este zdrobit capul). Astfel, din textul biblic citat era prefigurat că din seminția femeii, alta decât Eva, denumită de teologie noua Evă, se va naște Iisus Hristos. Asemenea oricărei ființe umane, și noul Adam, Iisus Hristos, prezenta o anumită vulnerabilitate pământeană, asemenea călcâiului lui Ahile, de care au profitat cei care aveau să-l ucidă mai târziu. Evident, pe fondul acestei profeții inițiale, ulterior, alți profeți, prin mesajul divin primit de la Dumnezeu, au putut anticipa cine avea să fie acea femeie - noua Evă, în plan simbolic, și noul Adam, nefiind însă o formulare explicită, așa cum se știe, cel așteptat era Mesia, salvatorul mult așteptat de evrei.
Profetul cel mai prolific cu privire la acest aspect al nașterii lui Iisus Hristos din fecioară a fost Isaia. Sunt trei capitole în cartea sa, destinate acestui eveniment: 7, 9 și 11. Dacă vom studia cu atenție aceste capitole, scrise de profetul amintit, vom putea observa că în anul 740 î.Hr., când avea să se ridice acest profet iudeu, se anticipa venirea lui Mesia pe pământ, semnul prin care putea fi identificat acest fapt fiind însăși acea fecioară care va purta în pântece pe Emanuel, tradus după cum se știe prin sintagma “Dumnezeu e cu noi” (Isaia 7:14), ceea ce înseamnă că Dumnezeu, prin Fiul Său, a devenit consubstanțial - imanent, și nu doar transubstanțial și transcedent nouă. În celelalte două capitole amintite, Isaia avea să fie și mai explicit, astfel că, așa cum rezultă din traducerea Bibliei de către Bartolomeu Valeriu Anania (pp.898-903), profețiile lui Isaia sunt formulate într-un mod explicit, vizând “Nașterea, numele și împărăția lui Mesia” (cap.9, fiind numit “Înger - de mare - sfat”, versetul 5) și “O nouă vestire a lui Mesia” (cap.11, unde este percepută ascensiunea Sa davidică, din toiagul lui Iesei, tatăl lui David, conform versetelor 1,2,10). Așa cum a demonstrat istoria, aceste profeții au fost împlinite întru totul, fiind consemnate în scrierile nou testamentare ce aparțin Sfintei Scripturi, pe fondul cărora Sfânta Tradiție le aniversează, an de an, cu ocazia celei mai importante și așteptate sărbători, Nașterea Domnului, care, prin natura Sa divină, avea să devină Mântuitorul omenirii. Acest mare rege și înțelept evreu, David, avea să profețească venirea lui Mesia într-un așa-zis psalm profetic (Psalm 2:7, regăsită și în Isaia 9:6, cf. Sf. Grigorie de Nyssa, consemnat de Bartolomeu Anania, în op.cit.p. 621) ), unde vorbește despre nașterea Fiului din Tată - “Eu astăzi Te-am născut”, ceea ce semnifică recunoașterea naturii Sale divine - transcendente, și nu doar ca o naștere obișnuită, din părinți pământeni, mai precis, dintr-o femeie pământeană, după cum era profețit de mai mulți profeți prin mesajul divin primit. În același registru profetic trebuie amintită și profeția lui Natan, regăsită în cartea 2 Regi (7:12-16), de unde rezultă că Mesia va fi “ridicat” din seminția lui David, devenind Fiul lui Dumnezeu și stăpânitor al lumii pe vecie. Din acele versete rezultă că va fi lăsat să fie sancționat chiar de cei pe care vremelnic îi va stăpâni (cf. 2 Regi 7: 15), denumiți “fiii oamenilor” (cf. verset 14), ceea ce însemna că nu avea aceeași natură cu Tatăl, care L-a născut și nu făcut, adică creat, asemenea întregii creații.
Mult mai cunoscută este profeția cu privire la locul unde se va naște Iisus Hristos, informație profețită și regăsită la profetul Miheia (sau Mica (740-700 î.Hr.). Din textul biblic pe care îl citez (5:1,2), destul de controversat de altfel, rezultă că este vorba despre localitatea Betleem - Casa Efratei - Casa Pâinii, în limba aramaică, situată în Iudeea, unde s-a născut și David, și unde, în călătoria lor spre Ierusalim, pentru ca să se înscrie la acel recensământ, care se făcea periodic pentru a urmări dinamica demografică a populației israelite și a celor ce aparțineau altor neamuri - străinilor - goim, au fost nevoiți să poposească pentru că Maria avea să-L nască pe Iisus. Voi încheia prin a spune că nașterea și natura Celui născut a rămas încrustată în conștiința credincioșilor creștini, devenind un adevăr de netăgăduit, oricât ar încerca unii detractori ai acestui adevăr religios și istoric ar încerca să-l eludeze. Conform celor profețite, Hristos - Unsul lui Dumnezeu s-a născut dintr-o Sfântă Fecioară, a fost umilit și sacrificat în vederea mântuirii omenirii de păcate, iar conform profețiilor eshatologice, legate de sfârșitul acestei lumi - ordini și începerea alteia, va reveni pentru a doua oară - fenomen cunoscut în Septuaginta - limba greacă a Bibliei prin noțiunea de Parusia, pentru a împlini misiunea neterminată prin prima Sa venire, împărățind veșnic în Cer și pe Pământ. Folosindu-mă de acest prilej, doresc tuturor cititorilor și redacției acestui cotidian sincera urare de Sărbători binecuvântate, împreună cu tradiționalul LA MULȚI ANI!
Dr. IOAN JUDE, sociolog
