U BT Cluj, victorie cu Buducnost și încheie 2023 pe locul 3 în grupa B a BKT EuroCup!

Distribuie pe:

Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins miercuri, în deplasare, formația Buducnost Podgorica, scor 79-77 (31-45), în ultimul meci din 2023, în grupa B a BKT EuroCup. U BT Cluj a fost condusă și la 15 puncte și a condus prima dată cu două minute înainte de final. Principalii marcatori ai meciului au fost Popovic 13 puncte, Paul 13, Kamenjas 12, pentru Buducnost, respectiv Stipanovic 16, Richard 16, Jones 13, pentru U BT Cluj. În minutul 34 al partidei, pivotul Andrija Stipanovic, de la U BT Cluj, a atins borna de 1.000 de puncte marcate în întreaga carieră în EuroCup. În etapa a XIII-a s-au mai jucat meciurile dintre Ulm - Turk Telekom 79-85, JL Bourg - Gran Canaria 92-84, Aris Salonic - Slask Wroclaw 93-71 și Energia Trento - Lietkabelis 76-70. După 13 etape, JL Bourg a devenit lider, cu 11 victorii și 2 eșecuri, iar deținătoarea trofeului, Gran Canaria, este pe locul 2 (10 victorii și 3 înfrângeri), fiind urmată pe locul 3 de U BT Cluj (9 victorii, 4 înfrângeri). În meciurile anterioare din grupa B, U BT Cluj a obținut rezultatele: 80-71 și 84-95 cu Turk Telekom, 70-67 și 80-76 cu Slask Wroclaw, 88-92 și 89-98 cu JL Bourg, 89-74 cu Buducnost Podgorica, 61-59 cu Aris Salonic, 86-75 cu Ulm, 98-60 cu Energia Trento, 70-92 cu Gran Canaria, 120-111 cu Lietkabelis Panevezys. Campioana României va continua în retur în 2024, cu meciurile: U BT - Aris (10 ianuarie 2024), Ulm - U BT (17 ianuarie), U BT - Trento (23 ianuarie), Gran Canaria - U BT (31 ianuarie) și Lietkabelis - U BT Cluj (7 februarie). În stagiunea trecută, U BT Cluj a fost debutantă în EuroCup și a încheiat grupa A pe locul 9, ratând optimile. Cu un an înainte, campioana României a jucat sferturi de finală în Basketball Champions League, performanță care i-a adus acceptarea în EuroCup, a doua competiție continentală, după Euroligă. Doar două echipe românești au mai participat în EuroCup, CSU Asesoft Ploiești (în sezoanele 2007-2008, 2013-2015), respectiv Steaua București (2015-2016). În 2023, trofeul EuroCup a fost câștigat de Gran Canaria.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu