ISU MUREȘ LA DATORIE - Misiunile pompierilor mureșeni în ultimele 24 de ore

Distribuie pe:

Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.

Din data de 6 februarie a.c., până în dimineața zilei de 7 februarie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 65 situații de urgență, dintre care:

- 4 pentru stingerea incendiilor izbucnite la nivelul caselor de locuit sau anexelor;

- 1 intervenție de asigurare a măsurilor specifice prevenirii incendiilor în urma producerii unor accidente rutiere;

- 2 alte situații de urgență, reprezentând deblocări de uși și transport persoane suprapoderale;

- 58 misiuni medicale SMURD, de acordare a primului ajutor calificat, îngrijire medicală prespitalicească și transport spre unitățile medicale.

Dintre cele mai relevante misiuni ale pompierilor din această perioadă, amintim:

* În data de 6 februarie, în jurul orei 23.30, pompierii Detașamentului Reghin au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, în colaborare cu pompieri voluntari din cadrul SVSU Gurghiu, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodărești situate pe strada Mica din localitatea Glăjărie. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacăra deschisă, pe o suprafață de circa 50 mp, fiind localizat și lichidat la scurt timp.

Nu s-au înregistrat victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind jar, scânteie.

* De asemenea, în dimineața zilei de 7 februarie, în jurul orei 04.00, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar din cadrul Detașamentului Reghin au intervenit cu o cisternă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unei case de locuit și anexe gospodărești situate pe strada Lutului din localitatea Sângeorgiu de Mureș. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta violent cu flacăra deschisă, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. În urma evenimentului, o persoană a suferit atac de panică, care a fost preluată și transportată la U.P.U. Târgu Mureș. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric (aparat lăsat sub tensiune nesupravegheat).

Totodată, pentru asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor și pentru identificarea potențialelor cauze de incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Mureș au derulat 2 controale de prevenire și

2 informări prevenire la obiectivele din zona de competență.

De asemenea, având în vedere numărul crescut de incendii izbucnite în această perioadă la nivelul locuințelor și anexelor gospodărești, vă reamintim importanța respectării normelor principale de prevenire a incendiilor, indiferent de locul unde v-ați afla, renunțarea la improvizații și supravegherea îndeaproape a copiilor, pentru a petrece sezonul rece, în continuare, în siguranță.

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Lasă un comentariu