Preliminarii EURO 2024 la handbal feminin - Noua echipă a României a bătut Croația

Distribuie pe:

Naționala de handbal feminin a României a învins miercuri, la Bistrița, reprezentativa Croației, scor 26-24 (13-11), în cea de-a treia partidă din grupa 1 preliminară a Campionatului European din 2024. A fost primul meci oficial fără Cristina Neagu și Crina Pintea, retrase de la reprezentativă după CM2023. Principalele marcatoare ale partidei au fost Ostase (9) pentru România, respectiv Birtic (5) și Prkacin (5) pentru Croația. Meciul retur va avea loc în 3 martie, la Koprivnica. În cealaltă partidă a etapei a III-a s-au întâlnit, miercuri seară, Bosnia - Grecia, scor 22-24. În primele două etape, tricolorele au învins Bosnia (49-18) și Grecia (32-20), astfel că se află pe primul loc al clasamentului, cu 6 puncte. urmate de Croația, cu 4, Grecia cu 2 puncte si Bosnia - 0 puncte..Ediția din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start și va fi găzduită de Austria, Ungaria și Elveția. Primele două clasate în grupele preliminare se califică la turneul final. La ultimele două ediții ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanță a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu