Arabii vor să spargă toate recordurile!

Distribuie pe:

Mohamed Salah (31 de ani), fotbalistul egiptean al celor de la Liverpool este principala țintă a celor de la Al-Ittihad, în această vară. Contractul egipteanului cu Liverpool se încheie vara viitoare, astfel, Liverpool vrea să profite și să obțină o sumă considerabilă pentru atacant, în condițiile în care acesta ar pleca liber de contract în vara anului 2025, anunță Football Insider.În vara anului 2023, Liverpool a refuzat o sumă uriașă, aproximativ 175 de milioane de euro, în schimbul lui Mohamed Salah. Fostul atacant egiptean al celor de la West Ham sau Tottenham, Mido (41 de ani) susține faptul că Salah a semnat deja un contract valabil de la începutul sezonului 2024/2025 cu un club din campionatul Arabiei Saudite, fără să numească acel club.

Recordul lui Neymar, în pericol

Arabii vor plusa în această vară și sunt dispuși să ofere 235 de milioane pentru starul egiptean. În cazul în care această mutare se va concretiza, ar depăși recordul lui Neymar Jr. Brazilianul s-a transferat în vara anului 2017, de la Barcelona la Paris Saint-Germain, pentru 222 de milioane de euro. Salah ar urma să încaseze un salariu imens, 85 de milioane de euro pe sezon, o sumă de aproximativ patru ori mai mare față de cea câștigată în Anglia, la Liverpool. În acest sezon de Premier League, Salah a bifat 21 de prezențe, a înscris de 15 ori și a oferit nouă pase decisive. Acesta a făcut deplasarea la Cupa Africii pe Națiuni, pentru a reprezenta echipa națională a Egiptului, pe parcursul lunii ianuarie. Tot în acest sezon, Mohamed Salah a cucerit Cupa Ligii Angliei, după ce Liverpool s-a impus în prelungiri împotriva celor de la Chelsea, cu scorul de 1-0, pe Wembley.

Lasă un comentariu