Vreme schimbătoare, dar, în general, caldă, în următoarele două săptămâni

Distribuie pe:

Alternanțele termice, cu valori maxime de până la 18 grade, dar și minime de -4 grade la munte, și precipitațiile pe arii relativ extinse vor caracteriza regimul termic, pe parcursul următoarelor două săptămâni, în majoritatea regiunilor, arată prognoza publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 4-17 martie.

În Transilvania, luni și marți, vremea va fi cu mult mai caldă decât normalul perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 15 - 16 grade și ale celor nocturne în jurul a două grade. Ulterior, valorile termice vor fi în scădere și vor ajunge la medii ale maximelor de 9 - 10 grade, în timp ce minima va ajunge la -3 grade. În rest, vor mai fi variații termice, dar în general tendința va fi de creștere a valorilor de temperatură și se vor înregistra medii diurne de 10 - 14 grade și nocturne de 0 - 2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în zilele de 6 și 7 martie și începând cu data de 11 martie, până spre sfârșitul intervalului.

Lasă un comentariu