“Să nu poftești vreun alt lucru
care este al aproapelui tău.”
Vechiul Testament. Cele 10 porunci.
Dacă vrei să faci dreptate, trebuie să cunoști
adevărul care este greșala îndelung corectată.
Friedrich Hegel
Un eveniment științific remarcabil a avut loc la Tg. Mureș, cu ani în urmă. A fost al Patrulea Congres European de Cercetare a Somnului cu prezență de științifici din întreaga lume.
Împreună cu profesorul Asgian Berdj, amândoi secretari ai Congresului, ne-am străduit să rezolvăm scurt, precis și la timp, “momentele cheie” (nu puține) privind organizarea și reușita congresului.
În penultima zi a congresului, în sesiunea de dimineață, discuțiile referitoare la lucrarea domnului Pasouant, profesor de neurologie la Facultatea de Medicină din Montpelier, s-au prelungit peste măsură și așa se explică rugămintea profesorului francez să-l duc la un restaurant. Așa am ajuns să iau prânzul cu dânsul la restaurantul “Cocoșul de aur”. Am stat împreună, numai noi doi, timp de 3 ore. Am discutat probleme de cercetare privind patologia epilepsiilor. Mi-a spus, printre altele, că a văzut laboratoarele noastre și că a fost plăcut impresionat de dotarea lor cu aparatură ultramodernă.
Discuția despre cercetarea științifică n-a durat mai mult de o oră pentru că pe profesor îl interesa mai mult istoria Transilvaniei. Am fost surprins de dorința și de motivul pentru care dorește o asemenea discuție.
Nu m-a surprins ignoranța lui în materie de istorie, ignoranță ieșită în evidență cu evenimente istorice spuse și interpretate de profesor care, ușor de observat, se predau la școli primare cu limbă de predare străină.
Și pe la noi, o mulțime impresionantă de tineri nu-și cunosc istoria țării și chiar dacă știu ceva, relatează situații, evenimente total neadevărate, uneori cu răspunsuri hazlii.
Această negură de ignoranță jenantă a pricinuit hotărârea mea de a publica discuția cu profesorul francez pentru el și pentru toți conaționalii noștri cu carențe asemănătoare.
Îmi puneam întrebarea dacă profesorul francez a auzit de Werbotzy, ce știe despre moartea lui Doza sau dacă a văzut statuia lui Kossuth din Manhatan - New-York (Sunt convins că nici savanții noștri nu au știință de existența acestei statui, cât și de alte tertipuri jignitoare văzute pe Broadway și în cartierul New Italy - Manhattan pe care sunt scrise adevăruri neadevărate).
Ce știe profesorul, gândeam eu, despre Supplexul românilor ardeleni și despre recensământul populației din Transilvania făcut de maghiari. În sfârșit, mi-am zis în gând - să începem. Am să redau din aducere aminte tot dialogul purtat cu profesorul francez, dialog lămuritor pentru el, sper.
- Spuneți, domnule profesor, ce doriți să aflați?
- Eu știu, a început profesorul ezitant, dar imediat impunător, autoritar, știu că nu știu cum vine că Ungaria a stăpânit Transilvania 1000 de ani și ținutul nu-i aparține?
Întrebarea formulată de profesor a fost rostită franc, fără echivoc și cu tâlc.
- Atâta știți dumneavoastră?, l-am întrebat.
- Nu-i suficient!?
- Nu! Nu-i suficient! Uitați cum s-au derulat evenimentele, de fapt și de drept, pe scurt, foarte pe scurt și pe înțelesul tuturor.
- Bine, i-am zis, dacă doriți să începem cu sfârșitul vă răspund pe scurt, cu fapte care lămuresc în mod convingător.
Ungaria când a avut structură statală, ca și stat suveran și independent, nu a stăpânit Transilvania nici o zi. Alipirea, alăturarea, atașarea, încorporarea, aderarea, ținutului transilvan, cum doriți să-i spuneți, la Austro-Ungaria a fost făcută în 1867 și “lipitura”(sic) a ținut până în 1919, când Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat și fiecare ținut și-a ales drumul său.
- Domnule profesor, l-am întrebat, așa cunoașteți și dumneavoastră că s-a realizat alipirea ținutului transilvan la imperiul Austro-Ungar?
- Da! Așa a fost!, mi-a răspuns profesorul evaziv, fără convingere.
- Deci sunteți de acord cu acest adevăr. Să mergem mai departe.
Doresc să subliniez pentru noi, amatorii de istorie, că întrucât Transilvania s-a alipit de Austro-Ungaria în 1867 înseamnă că până la acea dată a fost “dezlipită”(sic). Nu era atașată de nimeni, nu era încorporată de nimeni, era independentă.
Argumentul și judecata este simplă și convingătoare, pe înțelesul tuturor, pentru tot omul care vrea să știe adevărul, fără părtinire, fără ură, fără afirmații savante, fără argumente vijelioase, fără situații epatante care toate urmăresc, cu tratate mamut, fala autorului - vorba poetului, “lustruindu-se pe sine”.
- La această constatare o singură întrebare se impune: De când exista acest ținut “nelipit”, adică autonom??
Cu mâna dreaptă suspendată, cu cea stângă cuprinzându-și bărbia și cu privirea pierdută am văzut că profesorul afișează la spusele mele o mină de perplexitate.
Și ca să-l fac să înțeleagă și mai ales să accepte realitatea m-am gândit că ar trebui să insist asupra unor momente importante din istoria Transilvaniei, pe scurt, și să mă servesc de argumente cât se poate de simple, dar eficiente, folosite pentru o populație neavizată, nepregătită pentru acest subiect.
- Și dacă mai vreți să știți ceva “nelalocul său”, de pe atunci, a fost atitudinea austriecilor hrăpăreți, prietenii de astăzi ai maghiarilor. Împreună cu turcii obraznici s-au înțeles distructiv și nici una, nici două au declarat nulă independența Ungariei, după care fericiți și-au împărțit teritoriul - fifty-fifty - asta-i “bucata” mea, asta-i “bucata” ta, ca la ușa cortului! În doi timpi și trei mișcări, Ungaria nu a mai existat. Istoricii răi și batjocoritori spun că Magnificul a transformat Ungaria în pașalâc turcesc.
În continuare, Transilvania a fost și a rămas un principat autonom, dar Magnificul a pretins un haraciu cu care să-și permită să-și țină trupele cantonate pe dealul Gellert.
Suleiman Magnificul a judecat bine pentru el. Ce să fac cu Transilvania? Las ținutul liber pentru că nu mă interesează Napoca, mă interesează Viena și pentru asta am nevoie de bani ca să cumpăr “papa” pentru ienicerii mei cantonați la Pesta. Sunt intențiile scrise ale Magnificului.
- Domnule profesor, mergem mai departe?!
Turcii au ținut-o tot așa până la pacea de la Karlowitz (1699), când la lucrări au luat parte numai Turcii ca învinși, Austria, Uniunea Polono-Lituaniană, Transilvania, Veneția și Rusia, ca biruitori. - Atât.
- Sunteți de acord, domnule profesor? Dacă da, apare întrebarea care se impune: De ce a lipsit Ungaria de la lucrările atât de importante ale congresului? (Karlowitz și Lepanto reprezintă momentul încetării expansiunii turcești în Europa). Răspunsul este simplu - “pentru că nu exista ca națiune constituită, legală și recunoscută. Uite așa se poate spune tot printr-un raționament simplu că nu poți lipi ceva care nu există de ceva care există.
După ce turcii au ieșit din joc, austriecii șmecheri au trecut rapid ținutul transilvan sub suzeranitatea lor. De ce? Păi, cu ce să-și construiască și să-și întrețină Ringstrasse, Palatul Hofburg și Palatul Schõnbrunne? Valsatorii nu puteau susține economia unui imperiu de o asemenea mărime și ocupați cu valsul toată ziua n-aveau timp să se intereseze nici de supplex-ul (din latină - petiție, suplica - petiție - din graiul maramureșan) al celor fără drepturi.
Mai este o situație care demonstra dorința arzătoare de “alipire” a Transilvaniei de Ungaria. Revoluția de la 1848. Punctul important după cele “10 porunci” a fost “Unirea”. Cine și cu cine, nu se spune, dar se stipulează în program că nu va fi orice fel de unire, ci una bazată pe egalitate, libertate și mai ales pe fraternitate, sub auspiicile lor. Este impresionant ce prevederi ambițioase au fost avansate în program! Fraternitate!
- Ați auzit, domnule profesor, de Bălcescu?
Contele Szechenyi István, intelectual de marcă, o minte luminată (ce este astăzi Ungaria i se datorează lui Szechenyi), contele Teleki László și generalul Bem l-au sfătuit pe Kossuth să-l asculte pe Bălcescu și să dea drepturi și românilor, dar Kossuth nu i-a ascultat. S-a și exprimat categoric. NU.
Totuși, când s-au cumințit, și când se citea în parlamentul de la Pesta, “Pactul de pacificare”, aprobat de Bălcescu și Kossuth, bătălia de la Albești - Sighișoara era pe terminate. Când Kossuth și-a dat seama că Bălcescu a venit cu cereri avantajoase lui, avantajoase revoluției maghiare și avantajoase chiar statului maghiar în devenire, părerile de rău exprimate de Kossuth la Paris au fost fără efect.
- Ei bine, domnule profesor, vă spun că Bălcescu, capul revoluției de la 1848 din Muntenia, a umblat după Kossuth două luni ca să dea drepturi românilor, populație majoritară după statisticile ungurești, dar Kossuth nu a vrut să-l asculte. Dacă te uiți atent și știi cum au fost faptele, ceea ce scrie pe statuia lui Kossuth din Manhattan, West Side, New-York, cum că el, Kossuth, a fost marele luptător pentru eliberarea popoarelor, este de discutat.
În nelămurirea dumneavoastră, domnule profesor, mai există un singur punct de lămurit - Anonymus. Acesta ba a existat, ba nu a existat. A existat pentru științifici. Lucrarea “Gesta Hungarorum”, păstrată acum în biblioteca Szechenyi, ne-aduce aminte de el. Ne-aduce aminte de el și statuia Anonymus, a lui Ligeti, din Budapesta. Pentru alții Anonymus este o poveste, o ficțiune, nu există, mai ales atunci când vine vorba despre teritoriile valahilor conduse de Gelu, Glad și Menumorut care se întindeau până la Tisa, situație menționată în lucrarea lui Anonymus. Versurile lui Eminescu au o bază istorică adevărată. Poetul spune franc: “De la Nistru până la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a”...
Domnule profesor, am spus multe în puține cuvinte. Multum in parvo - precept de-a lui Pitagora.
De la “Gesta Hungarorum”, la hotărârile Dietei de la Cluj, luate noaptea pe furiș, fără ca cineva să fie întrebat, evenimentele politice în 1000 de ani s-au derulat cam în aceasta manieră, în linii mari și mici.
- Satisfăcut, domnule profesor?
Profesorul nu a răspuns.
În librărie am fost plăcut impresionat de punerea în vânzare a mai multor tipărituri privind “Istoria Transilvaniei”, dar una în 3 volume de peste 1.500 de pagini, m-a bucurat și mi-am zis: Vezi că se poate! Da, așa se face. Scris tot adevărul, publicat tot adevărul și mai ales tradus tot adevărul. Este bine, este foarte bine, dar nu-i suficient. Se pune o întrebare pentru istoricii români Câți neprofesioniști au citit cele 3 volume amintite? Barna Csibi poate ar fi revenit la atitudini mai blânde dacă ar fi cunoscut adevărul, dacă ar fi cunoscut vina lui Kossuth în nereușita revoluției de la 1848, fapt recunoscut de Szechenyi (minte luminată), de contele Teleki și de generalul Bem. În confruntarea de la Albești, Kossuth l-a ținut deoparte pe Iancu (ca să nu-i fie dator cu “drepturi”) și asta a hotărât rezultatul confruntării cu rușii și cu austriecii ca și urmările conflictului, reușita revoluției. Barna, dacă știa acest amănunt, poate nu se apuca să-l tragă în laț pe Iancu. Gestul lui Barna Csibi arată cunoștințe sumare privind revoluția ungară de la 1848.
Ar fi necesare tipărirea de broșuri de maximum 5-10 pagini, întocmite de experți, care să cuprindă momentele cele mai importante din “Faptele românilor”, asta pentru ca tot românul să cunoască părțile cele mai importante din Istoria românilor.
Multum in parvo (mult în puțin).
Auzitu-m-ați!
ONORIU I. CORFARIU
