Festivalul ProEtnica din Sighișoara 2024, sub Înaltul Patronaj al președintelui Klaus Iohannis

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a acordat Înaltul Patronaj pentru trei evenimente care se vor desfășura în cursul anului 2024, printre care și ProEtnica 2024 - Festivalul Intercultural Sighișoara, a transmis ieri Administrația Prezidențială printr-un comunicat de presă.

ProEtnica 2024 - Festivalul Intercultural Sighișoara este la ediția a XX-a și se va desfășura în perioada 28 august - 1 septembrie, în cetatea medievală din Sighișoara, aflată pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. “Festivalul Intercultural ProEtnica, devenit o frumoasă tradiție a întâlnirii dintre etnii și culturi în România, este organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice și Ministerul Culturii. Manifestarea oferă minorităților naționale din România un cadru propice pentru prezentarea și cultivarea identităților lor culturale, în spiritul european al unității în diversitate”, mai arată Administrația Prezidențială.

Lasă un comentariu