Noi jocuri pentru naționala feminină U19 a României

Distribuie pe:

În perioada 30 martie - 10 aprilie, naționala feminină U19 se va reuni în vederea participării la a doua rundă a turneului de calificare pentru Campionatul European, care se va organiza în Ungaria, la Telki. Toamna trecută, naționala U19 a jucat pe teren propriu împotriva Slovaciei și Kazahstanului în Liga B și a obținut promovarea în prima ligă, cu o victorie și un egal. În Liga A, unde vor juca pentru un loc la Campionatul European, tricolorele, antrenate de Ionuț Florea, au fost repartizate în grupă cu Germania, Suedia și Ungaria. În urma acestei runde, se vor stabili cele șapte echipe care se vor alătura țării gazdă, Lituania, la Campionatul European WU19, programat în perioada 14-27 iulie 2024. Programul meciurilor: miercuri, 3 aprilie 2024, 15.00 | Germania WU19 - ROMÂNIA WU19 (Bicske Stadium); sâmbătă, 6 aprilie 2024, 15.00 | Suedia WU19 - ROMÂNIA WU19 (Bicske Stadium); marți, 9 aprilie 2024, 17.30 | ROMÂNIA WU19 - Ungaria WU19 (Globall Football Park).

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu