Ieri, 2 aprilie, Protest pentru salarii decente și împotriva umilinței

Distribuie pe:

Asistenți personali din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, dar și persoane cu dizabilități, au protestat ieri, 2 aprilie, în fața Instituției Prefectului Județului Mureș pentru eliminarea în mod discreționar și discriminatoriu a asistenților personali din grila de salarizare, familia ocupațională “sănătate și asistență socială”, aprobat prin OUG 19/2024; gradațiile calculate greșit și astfel toți asistenții personali au același salariu, indiferent de vechime; neacordarea niciunui spor pentru stres sau risc, condiții grele de muncă. De asemenea, s-a solicitat majorarea indemnizațiilor pentru persoanele cu grad de handicap și servicii sociale decente și reale în Târgu Mureș, dar și în județ (terapii decontate, centre de tip respiro, centre de zi, atenție la dezinstuționalizare).

Reprezentanții salariaților - CHIOREAN Mirela, Claudia SĂLĂGEAN și TRIF Mihai s-au întâlnit, în aceeași zi, cu Vasile Liviu OPREA și NAGY Zsigmond, subprefecți, cărora le-au înmânat un Memoriu cu revendicările. Discuțiile au fost constructive, aceștia fiind invitați să participe la ședința Comisiei pentru Dialog Social, ce va avea loc la sfârșitul lunii.

“Protestăm pentru salarii decente, dar și împotriva abuzurilor, umilințelor la care suntem supuși”, spunea unul dintre protestatari. (B.L.)

Lasă un comentariu