Dosare penale și sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni rutiere

Distribuie pe:

Polițiștii rutieri din Mureș au întocmit 7 dosare penale și au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

În noaptea de 20 spre 21 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Mureș au desfășurat, pe raza întregului județ, activități pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, au fost întocmite 7 dosare penale la regimul rutier, dintre care 2 pentru conducere fără permis, 2 pentru conducere sub influența alcoolului, iar, în urma testării a doi conducători auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele în cauză fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Un alt dosar penal a mai fost deschis pentru sustragerea unui bun aflat sub sechestru legal.

De asemenea, polițiștii au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 162.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 37 de permise de conducere, dintre care 30 pentru viteză, și 3 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pe drumurile publice din județ.

Lasă un comentariu